Uliul si Porumbita - Virginia Henley

Descriere

Porumbita... A fost cumparata pentru o bucata de pamint, apoi abandonata: o mireasa pentru care cineva se tocmise, casatorita prin vointa altora, hotarita sa se razbune. Ca Sara Bishop cea nevinovata, a platit scump ca sa scape de familia ei cruda si batjocoritoare. Ca Sabre Wilde cea cu parul de foc si ochii de jad, avea sa scandalizeze intreaga curte a reginei Elisabeta incercind sa-l seduca pe necunoscutul ei sot, sa-i devina amanta si sa-l faca sclavul ei. Uliul... Preferatul reginei, supranumit Zeul Marii, a lasat sa i se vada dintii albi pe chipul ca de bronz atunci cind le-a dat cu vocea lui adinca si virila, ordine oamenilor sai. O insemnase pe Sabre cu sarutul lui dogoritor si cu atingerea priceputa, fara sa stie ca ea ii era deja sotie. Capitanul Shane Hawkhurst se pricepea sa dea ordine, sa supuna si sa distruga inamicii, dar era el pregatit sa fie prins in latul nemilos al pasiunii de o frumusete de foc, care sa-i conduca inima si sa-i aprinda simturile? Fragment din roman: "Singurul lucru care o salva pe Spada in acea vara fu sosirea unui strain. De la nunta incoace, nunta pe care o distrusese de tot, tinara isi petrecuse tot timpul in camera ei si nici unul dintre membrii familiei sale nu dorise sa-i vorbeasca. Comunica numai cu doamna Smite, o servitoare cu chipul impietrit, loiala reverendului Bishop. Sara fusese examinata de un medic, care clatinase dojenitor din cap si declarase ca, dupa umila sa parere, fata era incapatinata, salbatica, excentrica, dar nu putea fi declarata nebuna. Ii prescrise o dieta de piine si apa, care s-o slabeasca si sa-i racoreasca singele infierbintat, apoi recomanda sa o lase singura o luna, ca sa-i indulceasca dispozitia si s-o faca sa devina mai usor de controlat. Spada, fiindca asa ajunsese sa se considere ea insasi, se bucura la inceput de solitudine. Scapase de urita companie a familiei sale si nu mai trebuia sa mearga la biserica de trei ori pe saptamina, ca sa asculte predicile repetitive ale reverendului, ce preziceau foc si para. Era libera sa-si petreaca orele visind la intr-o buna zi. Intr-o buna zi avea sa aiba o rochie aleasa special pentru ea. O rochie verde deschis, crem sau poate un albastru-paun, indraznet. Imaginatia ii oferi o multime de nuante dintre care sa aleaga. Intr-o buna zi, un barbat, altul decit cumnatii ei, avea sa-i fure o sarutare. Barbatii din mintea ei erau la fel de diferiti ca si culorile rochiilor pe care visa sa le aiba. Ofta. Intr-o buna zi avea sa plece din locul acela blestemat. Odata plecata, jura ca n-avea sa se mai intoarca. Destinatia ei de vis era, bineinteles, curtea regala. In fantezia ei preferata le spunea tatalui si surorilor ei vitrege ca pleca la curte, ca sa-i vada inverzindu-se de invidie. Reveria dura o saptamina, moment in care ajunse sa se simta atit de chinuita incit era gata sa strige. Viata fara libertate era de netolerat. Fusese intotdeauna activa, dar acum, ca nu putea sa calareasca si nici macar sa se plimbe, era nelinistita, inchisa si, da, infometata! Era in capcana si pina nu gasea cheia inchisorii sale, se simtea neajutorata. "