Fulgi de iubire. Trei povesti romantice de Craciun - John Green

Descriere

Trei povesti romantice de Craciun Ce au in comun o furtuna de zapada iscata in Ajunul Craciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House si un tip invelit in folie de aluminiu? Raspuns: aceste trei povesti romantice de Craciun. O furtuna puternica de zapada aduce dragostea in vietile a trei adolescenti: o fata al carei tren s-a inzapezit, un baiat ce infrunta viscolul pentru a se intalni cu prietenii sai, o alta fata cu inima franta ce-si vopseste parul in roz si viseaza sa fie ingerul cuiva. Trei dintre cei mai cunoscuti autori americani de literatura pentru adolescenti – John Green, Maureen Johnson si Lauren Myracle – si-au unit fortele pentru a scrie povesti pline de aventura, umor, romantism si duiosie, ale caror fire se impletesc inteligent la final, intr-o carte numai buna de citit la gura sobei. Fragment: "Poate că voi nu ati căzut niciodată apă. Uitaţi ce se întâmplă: 1. E rece. Atât de rece, încât Departamentul de Recunoaştere şi Reglare a Temperaturii din creierul tău primeşte rapoartele şi spune: „Nu mă pot descurca cu asta. Am plecat". Pune plăcuta cu SUNT LA MASĂ şi transmite toate responsabilităţile către... 2. Departamentul de Durere şi Procesare, care primeşte toate aceste bolboroseli de neînţeles de la departamentul de temperatură. „Asta nu e treaba noastră", spune el. Aşa că începe să apese la nimereală pe nişte butoane, umplându-te de senzaţii ciudate şi neplăcute, după care sună la... 3. Oficiul de Confuzie şi Panică, unde întotdeauna exlstă cineva pregătit să ridice receptorul telefonului chiar în clipa în care acesta sună. Acest oficiu cel puţin doreşte să îţi sară în ajutor. Oficiul de Confuzie şi Panică adoră să apese pe butoane. Aşadar, pentru o fracţiune de secundă, eu şi Stuart nu am fost în stare să facem nimic din cauza acestei harababuri birocratice care se desfăşura in mintile noastre. Când ne-am revenit cât de cât, am putut să evaluez ce anume mi se întâmpla. Vestea bună era că apa ne ajungea până la piept. Mă rog, mie apa îmi ajungea până la nivelul sânilor. La Stuart era mai jos, spre mijlocul abdomenului. Vestea proastă era că ne aflam intr-o gaură din gheaţă şi e greu să ieşi dintr-o gaură făcută în gheaţă când eşti oarecum paralizat de frig. Am încercat amândoi să ne căţărăm, dar gheaţa continua să se spargă de fiecare dată când ne lăsam pe ea."