Orase de hartie - John Green. Traducere de Shauki Al-Gareeb

Descriere

Lumea se rastoarna cu doar cateva saptamani inainte de terminarea liceului: Margo reapare in viata lui Quentin. In toiul noptii, imbracata in costum de ninja, gata pentru o noua aventura. Extravaganta, frumoasa, imprevizibila si independenta, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Indragostit iremediabil de ea, o urmeaza orbeste, incantat sa ia parte la planurile jucause si vindicative ale ingenioasei Margo. Numai ca fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost intotdeauna o enigma, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai gaseste nimic altceva decat indicii… lasate de ea pentru el. De aceea, decide sa le urmeze. "In acest nou roman al lui John Green regasim ecouri din Cautand-o pe Alaska: o fata superba, excentrica; un mister care trebuie rezolvat de niste adolescenti inteligenti si ciudati; precum si citate elocvente (din Fire de iarba a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate in poveste. Green se opreste din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginatie si perceptie, lumini si umbre, iluzie si realitate." – BOOKLIST   John Green s-a nascut la 24 august 1977. Cartile sale au fost publicate in peste douazeci de limbi si figureaza constant in topul celor mai bine vandute titluri al publicatiei New York Times. Foarte activ si pe platformele virtuale, John Green a creat, impreuna cu fratele sau, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din intreaga lume. De acelasi autor, la Editura Trei au aparut: Sub aceeasi stea, Cautand-o pe Alaska si De 19 ori Katherine. Fragment din romanul "Orase de hartie" de John Green: " Viaţa era aşa cum fusese dintotdeauna - doar că acum mă simţeam şi mai obosit. Sperasem că aventurile din noaptea care trecuse aveau să-mi schimbe viaţa, dar n-o făcuseră — cel puţin, nu încă. A sunat a doua oară. Ne-am grăbit spre clasă.  Oboseala mi s-a accentuat foarte tare în timpul primei ore de algebră. Vreau să zic, fusesem obosit de când mă trezisem, dar să combini epuizarea cu algebra nu părea cea mai bună solutie. Ca să nu adorm, i-am scris un bilet lui Margo - o listă cu ce-mi plăcuse cel mai mult în noaptea de dinainte, pe care n-aveam să i-o trimit vreodată dar nici măcar asta nu mă putea ţine treaz. La un moment dat, pixul a încetat să se mai mişte şi câmpul vizual a început să se restrângă din ce în ce mai tare, iar eu încercam să-mi amintesc dacă vederea îndreptată doar înainte era un simptom al oboselii. Am hotărât că probabil era, întrucât în fata mea exista numai ceva, şi acest ceva era domnul Jiminez care stătea la tablă, iar asta era singura imagine pe care creierul meu o putea procesa, aşa că, atunci când domnul Jiminez a spus „Quentin?", eu am fost extrem de confuz, intrucât singurul lucru care se petrecea în universul meu era domnul Jiminez scriind la tablă, şi nu prea înţelegeam cum domnul Jiminez putea fi în viaţa mea atât o prezentă auditivă, cât şi una vizuală. - Da? am bâiguit eu. "