Fata cu fragi - Lisa Strømme

Fata cu fragi - Lisa Strømme

Editura
An publicare
2017
Nr. Pagini
320
ISBN
9786067791778

Descriere

Lisa Strømme da viata tumultoasei povesti de dragoste care a inspirat unul dintre cele mai faimoase tablouri din toate timpurile — Strigatul lui Edvard Munch —, intr-un roman plin de viata si culoare despre inocenta, creativitate si dorinta. In vara anul 1893, mica asezare de coasta Asgardstrand isi asteapta oaspetii din capitala Kristiania — vechea denumire a orasului Oslo —, printre care se numara artisti plastici, oameni de teatru si muzicieni veniti in cautarea linistii si a unei atmosfere propice creatiei. Pacea micutei comunitati e tulburata de acest exod anual, cu precadere in momentul in care isi face aparitia tanarul pictor Edvard Munch, personaj controversat si inteles cu adevarat de putini dintre contemporanii sai. Ilustratia copertei: Hans Olaf Heyerdahl, Fata pe plaja (detaliu) Traducere si note de Irina Bojin Fragment din cartea "Fata cu fragi" de Lisa Stromme: "Abia ne taram pe drum, insa cand in cele din urma soarele si-a domolit dogoarea, carutele s-au pus in miscare, oamenii s-au mai inviorat si iesirea din starea aceea de incremenire a adus cu sine buna dispozitie. Ne-am descarcat lucrurile si le-am carat inauntru. Casa noastra de pe deal nu era mare, dar parea intotdeauna spatioasa din cauza ca mama era obsedata de ordine. Aici insa, oricata silinta si-ar fi dat, n-ar fi putut face casuta sa para mai incapatoare. Mica si intunecoasa, la fel ca toate casele pescaresti, fusese construita mai degraba ca un adapost rudimentar in care sa se poata dormi. Colibele erau impartite in doua, pe orizontala. Unele familii aveau sa locuiasca la etaj, care dadea spre Nygardsgaten, altele, ca a noastra, la parter, cu fata spre plaja. Inauntru erau trei camere. Pe usa din fata intrai direct in bucataria aflata la mijloc. Aici nu se afla decat o masina de gatit din fier si o masuta. In dreapta era un dormitor mic, in care stateam eu cu Andreas, iar in stanga se afla un salonas. Ziua, mama si tata bagau saltelele sub canapea, iar noaptea le scoteau si faceau patul pe podea. Intr-un colt se afla o masa veche, patata de vopsea, si patru scaune desperecheate, de diferite inaltimi. Am dus lucrurile inauntru, strecurandu-ne unul pe langa altul, izbindu-ne cu coatele de marginile mobilelor si pasind peste cuferele lasate in drum. Ma intrebam cum s-or descurca alde Andersen, care locuiau la etaj. Aveau la dispozitie exact acelasi spatiu ca noi, doar ca erau sapte, cu cinci copii intre sase luni sase ani. Acum, ca familia Heyerdahl nu mai era de fata, mama, nemaiavand nevoie sa fie prezentabila, s-a schimbat in hainele de zi cu zi si s-a apucat sa spele pe jos cu o carpa."

Pe aceeași temă

Lisa Strømme