Ghidul interamerican cu privire la legea aplicabila contractelor comerciale internationale

An publicare
2020
Nr. Pagini
252
ISBN
9786063905995

Descriere

Poti traduce un text juridic; ramane insa dificil sa transpui intr‑o alta limba vivacitatea autorilor primari ai respectivului text.   Constient de aceasta din urma dificultate, am optat pentru efectuarea traducerii Ghidului interamerican cu privire la legea aplicabila contractelor comerciale internationale (numai) din limba engleza in limba romana. Traducerea este partiala, in sensul ca nu au fost transpuse in limba romana si Anexele Ghidului sus‑mentionat.   Sper ca vivacitatea tarilor din continentul american sa impulsioneze tineretul universitar roman in eventualul sau demers de familiarizare cu modalitatea de redactare a unui text de cvasi-drept (soft law) instituit sub egida Organizatiei Statelor Americane, cea mai veche organizatie regionala din lume. La Bucuresti, si-a propus sa contribuie la aceasta impulsionare Centrul pentru studii in drept international si transnational. - Radu Bogdan Bobei, conferentiar Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti

Pe aceeași temă

Coperta cărții Ghidul proaspătului tătic

Pierre Antilogus şi Jean Louis Festjens, Pierre Antilogus, Jean Louis Festjens

Coperta cărții Ghidul candidatului. Examenul de primire in profesia de avocat

Emilian Stănişor, ​luiza Cristina Gavrilescu, Eugen Huruba, Daniela Iancu, Codrin Macovei, Alin Speriusi Vlad, Andreea Tabacu​

Cărți de Radu Bogdan Bobei