Asistenta sociala bazata pe evidente, Elena Unguru, Ana Frunza
Descriere
Practica sociala bazata pe dovezi este definita ca o practica asistentiala bazata pe facilitarea proceselor de luare de decizii in scopul eficientizarii serviciilor sociale oferite si a rezultatelor obtinute de beneficiari. Asistenta sociala bazata pe dovezi s-a dezvoltat in ultimii 20 de ani urmarindu-se o adecvare a practicii asistentiale bazate pe experienta si competentele profesionistului, pe specificul cazului aflat in lucru, dar mai ales pe rezultatele cercetarilor stiintifice in domeniu, concretizate in ghiduri si protocoale de practica, ce sunt realizate in conformitate cu cadrul normativ in vigoare si pe politicile publice agreate la nivelul comunitatii in care se presteaza serviciile sociale in discutie. Desi literatura de specialitate arata ca asistenta sociala bazata pe dovezi s-a format ca practica sociala prin analogie cu practica medicala si cu asistenta medicala bazata pe evidente, profesionalizarea asistentei sociale a fost, inca de la debutul acesteia, bazata pe diagnoza sociala, forma de cercetare cu pronuntat caracter sociologic, care permite asistentului social sa cunoasca indivizii si comunitatile si sa proiecteze interventia sociala.