Regula 10X. Singura diferență dintre succes și eșec

Regula 10X. Singura diferență dintre succes și eșec

Descriere

Regula 10X: Singura diferenta dintre succes si esec / The 10X Rule: The Only Difference Between Success and Failure de Grant Cardone este, dupa cum spune autorul, Sfantul Graal pentru toti cei care vor sa cunoasca succesul. O carte care iti va spori curajul si increderea in tine, va elimina tergiversarile si indoielile si te va inzestra cu un simt al scopului, care iti va anima viata, visurile si obiectivele. O lectura despre cum sa-ti creezi viata pe care ti-o doresti, distrandu-te mai mult si obtinand mai mult timp pentru tine si ceea ce iti place sa faci. O carte care iti spune ce sa faci ca sa reusesti!   „In aceasta carte este vorba despre cum sa ai realizari extraordinare, despre cum sa te asiguri ca vei ajunge sa le ai, despre cum sa le mentii si despre cum sa ai realizari din ce in ce mai mari fara sa ti se para ca acest proces este „munca”. Tine minte: O persoana care pune limite potentialului sau succes va limita si eforturile necesare pentru a-l atinge si a-l mentine.”   Grant Cardone este speaker de renume international pe probleme de leadership, investitii imobiliare, antreprenoriat, social media si finante, autor de bestselleruri New York Times si trainerul nr. 1 in lume in materie de vanzari si social media. A infiintat Universitatea Cardone, considerata a fi cel mai important instrument de training online in vanzari din lume, cu peste 50 de milioane de utilizatori. Cele 5 companii private pe care le detine obtin venituri anuale de peste 100 de milioane de dolari.    Cardone lucreaza in prezent cu companii mici si companii din topul Fortune 500 pentru a creste vanzarile prin gasirea de oportunitati trecute cu vederea si prin particularizarea procesului de vanzari pentru a fi mai eficient, dar a lucrat si cu companii mari precum: Google, Sprint, Toyota, General Motors sau Ford. Pornind de la Regula 10X: Singura diferenta dintre succes si esec, care a devenit bestseller New York Times in 2011, Grant Cardone a dezvoltat incepand cu anul 2017 conferintele 10X Growth Conference,  devenite rapid cele mai mari conferinte pentru afaceri si antreprenori din lume. Grant Cardone este si un influencer de succes, cu peste 10 milioane de followers si conexiuni in toata lumea, fiind considerat din acest motiv unul dintre primii 10 CEO din lume pe care sa-i urmaresti.   Ce este regula 10X?   Regula 10X se axeaza pe faptul ca trebuie sa iti stabilesti obiective de 10 ori mai indraznete decat cele pe care crezi ca-ti doresti sa le atingi si apoi sa faci de 10 ori mai mult decat crezi ca este nevoie pentru a le atinge.   Ea functioneaza pe orice plan al vietii – spiritual, fizic, mental, emotional, familial si financiar.    Succesul este definit ca fiind gradul sau masura in care obtii acel ceva sau acea finalitate pe care ti le doresti. Pe acest drum, inamicul sunt limitele autoimpuse, intrucat, crede autorul: „Atunci cand oamenii incep sa puna limite in privinta gradului de succes pe care si-l doresc, te asigur ca vor reduce si numarul de pasi necesari pentru a obtine succesul si vor esua lamentabil sa faca ceea ce este nevoie pentru a-l mentine.”    In aceasta ordine de idei, autorul considera ca principalele greseli pe care le poti face pe drumul spre indeplinirea obiectivelor sunt:   1. Sa-ti stabilesti gresit obiectivele, in sensul ca acestea sunt prea modeste, si nu iti vei acorda dreptul de a investi suficienta motivatie autentica.   2. Sa subestimezi extrem de tare efortul, resursele, banii si energia de care ai nevoie pentru a-ti atinge efectiv obiectivul.   3. Sa petreci prea mult timp concurand cu ceilalti oameni din sectorul tau de activitate si prea putin timp dominand acel sector.   4. Sa subestimezi dificultatile pe care va trebui sa le depasesti pentru a atinge efectiv finalitatea dorita.   Cartea se adreseaza celor animati de dorinta de autoperfectionare, care vor mai mult: relatii mai bune, sa petreaca mai mult timp cu cei pe care ii iubesc, experiente mai spectaculoase, forma fizica si sanatate mai bune, energie sporita, mai multa cunoastere spirituala si capacitatea de a contribui la binele societatii.    De ce este esentiala regula 10X?   Mentalitatea si eforturile „inmultite cu 10” sunt esentiale; sunt singurele lucruri care te vor ajuta sa faci fata evenimentelor neprevazute, sustine autorul, povestind cum l-ar fi ajutat cunoasterea regulii 10X la 30 de ani, cand, a demarat prima lui afacere proprie, si cand, a anticipat gresit majoritatea pasilor necesari pentru a pune pe picioare un produs nou. In momentul in care a inceput sa depuna eforturi de 10X mai mari, rezultatele nu au intarziat sa apara. Insa pana a recurge la aceasta strategie, a fost la un pas de a renunta la afacere… Asadar, reteta lui Grant Cardone pentru succes este:   „Imagineaza-ti ca esti inregistrat ca sa fii prezentat ca model de la care copiii si nepotii tai sa invete cum sa reuseasca in viata. Abordeaza totul cu inversunarea unui atlet campion care are pentru ultima oara ocazia sa isi revendice locul in istorie. Si aminteste-ti intotdeauna sa mergi pana la capat: acesta este marele numitor comun al tuturor invingatorilor. Au grija ca fiecare actiune sa fie dusa la bun sfarsit. Renunta la scuze si adopta o atitudine bazata pe principiul: „Treci la fapte”. Abordeaza fiecare situatie mergand pe ideea: „Sunt aici sa castig, orice-ar fi”. Suna prea agresiv? Imi pare rau, dar aceasta este perspectiva necesara ca sa iesi invingator in zilele noastre.”   Succesul este o datorie   Potrivit autorului, succesul trebuie privit ca pe o datorie, o obligatie si o responsabilitate – si chiar ca pe un drept! Succesul nu este rezultatul unui noroc survenit peste noapte sau al unei intamplari, el aparand ca rezultat al revendicarii lui pe plan mental si spiritual, si al intreprinderii actiunilor necesare de-a lungul timpului, pana cand acesta este dobandit. Daca il abordezi prin intermediul unui imbold inferior datoriei, obligatiei si responsabilitatii tale etice si morale fata de familia, compania si viitorul tau, probabil ca nu il vei obtine si iti va fi chiar si mai dificil sa il mentii.   Nu ducem lipsa de succes   Autorul sustine ca modul in care privim succesul este la fel de important ca modul in care abordam succesul. Asadar, gandurile noastre sunt singurele care ne pot limita, sau, dimpotriva, extinde, succesul:   „Elimina orice idee pe care ai putea sa o ai cum ca succesul este limitat – ca este doar pentru unii si ca exista numai intr-o anumita masura. Tu si eu putem sa obtinem cat de mult succes vrem, in acelasi timp. In momentul in care incepi sa gandesti ca castigul cuiva reprezinta pierderea ta, te limitezi, pentru ca gandesti din punctul de vedere al competitiei si al lipsurilor. Acesta este momentul in care trebuie sa iti disciplinezi gandirea astfel incat sa echivalezi orice succes cu posibilitatea de a avea si mai mult succes. Revino apoi la angajamentul conform caruia succesul este datoria ta etica. Asta va pune in miscare cele mai creative laturi ale tale, astfel incat sa descoperi solutia si modul in care poti sa generezi pentru tine succes autentic si din abundenta.”   Asuma-ti controlul asupra tuturor lucrurilor!   Succesul nu este ceva care se intampla pur si simplu, este ceva care se intampla datorita tie si a actiunilor pe care le intreprinzi. Potrivit autorului, oamenii care se plang tot timpul si se victimizeaza, nu vor atinge niciodata succesul. Pentru a ajunge acolo unde vrei in viata, sustine Grant Cardone, trebuie sa adopti punctul de vedere conform caruia orice se petrece in lumea ta – ceva bun, ceva rau sau nimic – este ceva cauzat de tine.    Patru grade de actiune   Potrivit autorului, modurile in care aleg sa actioneze oamenii pot fi clasificate in patru grade de actiune:   1. Sa nu faci nimic.   2. Sa te retragi.   3. Sa intreprinzi actiuni la un nivel normal.    4. Sa intreprinzi actiuni marete.   Grant Cardone, completeaza insa ca, din pacate, jumatate din populatia lumii, se comporta conform primelor trei grade de actiune. Primele doua grade de actiune (sa nu faci nimic si sa te retragi) constituie baza esecului, iar al treilea grad (nivelul normal) va conduce, in cel mai bun caz, la o existenta normala. Asadar, mai ramane doar o mica parte a lumii care se bucura de cel mai mare succes si care intreprind actiuni la niveluri foarte inalte, mai precis, actiuni marete.   Autorul isi spune aici propria poveste de viata: pierderea timpurie a tatalui, refugiul gasit in droguri si alcool la o varsta mult prea cruda, timpul irosit intr-un mod total neproductiv, si in final, trezirea. Trezirea a insemnat pentru el trecerea direct la al patrulea grad de actiune, si anume, intreprinderea de actiuni marete.   Atentionarea autorului pentru tine in acest capitol este:   „Poti sa te astepti sa fii criticat si etichetat de catre ceilalti atunci cand incepi sa intreprinzi actiuni marete. Din momentul in care incepi sa ai un mare succes, vei fi judecat fara intarziere de cei mediocri. Oamenii care functioneaza in conformitate cu celelalte trei niveluri de actiune se vor simti amenintati de nivelul la care iti desfasori tu activitatea si adesea vor face in asa fel incat sa para cumva „gresit” ce faci, ca sa para ca e corect ce fac ei. Acesti oameni nu suporta sa vada ca altii au succes intr-o asemenea masura si vor face orice ca sa ii opreasca. In timp ce o persoana inteleapta s-ar ridica la nivelul tau, o persoana mediocra iti va spune ca iti pierzi timpul, ca asta nu va functiona in domeniul tau de activitate, ca nu le va placea clientilor tai, ca nimeni nu va vrea sa lucreze cu tine si asa mai departe.”   Nivelul mediu este formula esecului   Potrivit autorului, nu putem realiza nimic exceptional abordand lucrurile cu un nivel de interes mediu, ba mai mult, din punctul sau de vedere, eforturile de nivel mediu echivaleaza cu drumul sigur spre esec:   „Nivelul mediu nu functioneaza in niciun domeniu al vietii. Orice lucru caruia ii acorzi atentie doar intr-o masura obisnuita va incepe sa dispara treptat si, in cele din urma, va inceta sa existe. Companiile, industriile, artistii, produsele si indivizii care continua sa aiba succes sunt cei care abordeaza fiecare activitate pornind de la premisa ca nivelul mediu nu este suficient de bun. Trebuie sa iti schimbi modul de implicare si de gandire astfel incat sa te plasezi mult deasupra notiunii de „nivel mediu”. Iti promit ca, atunci cand vei face asta, vei incepe sa exerciti influenta si asupra altor domenii din viata ta.”   Obiective 10 X   Obiectivele nerealiste sunt obiectivele de tip 10 X in conceptia autorului, intrucat acestea ne ofera energia si imboldul necesare de a actiona. Prin urmare, sfatul sau este: Nu iti stabili niciodata obiective realiste; poti sa ai o viata realista si fara sa stabilesti obiective pentru asta. In plus, adauga Grant Cardone:   „Traim intr-o lume in care cele mai importante convingeri ale oamenilor se bazeaza pe subevaluarea tuturor lucrurilor. Cele mai bune scoli de afaceri din tara semnaleaza faptul ca subcapitalizarea este unul dintre principalele motive pentru care companiile esueaza. Aceasta este determinata de un calcul gresit al sumelor de bani pe care le va cheltui compania inainte ca produsul ei sa devina popular si este inca un exemplu al faptului ca nivelul mediu nu este suficient.”   Competitia este pentru fricosi   Competitia limiteaza capacitatea unei persoane de a gandi creativ, de aceea ea nu reprezinta si nu trebuie sa reprezinte motorul care face ca o afacere sa mearga. Experienta i-a dovedit asta autorului, el marturisind ca:   „Motivul pentru care prima mea afacere a avut atat de mult succes este acela ca am creat strategii de vanzari care introduceau pe piata un mod cu adevarat original de a vinde, pentru care nu exista competitie. Era, cu siguranta, un nou mod de a percepe si de a aborda vanzarile. In ultimii 200 de ani, nimeni nu facuse altceva decat sa copieze ce facuse celalalt. Asa ca eu am ignorat competitia si am facut ceva care a impus o noua modalitate de a vinde: „Vanzare asistata informational”.   Cum sa evadezi din clasa de mijloc   Cardone considera ca oamenii care fac parte din clasa de mijloc sunt cei care se multumesc cu putin. Ei nu incearca sa isi depaseasca conditia si astfel nu isi valorifica la maximum potentialul, sau altfel spus, „urmaresc sa obtina ceea ce au considerat necesar, in loc sa se straduiasca vreodata sa dea lovitura.” Iar aceasta este starea in care se complac jumatate din locuitorii planetei, potrivit unui studiu din 2009.   Astfel, autorul te invita sa meditezi in acest capitol la faptul ca:   „Astazi, cei mai bogati oameni ai lumii, care reprezinta 5% din populatie, detin controlul asupra a 80 de bilioane de dolari, adica mai multi bani decat s-au produs vreodata in istoria omenirii. Daca ai sti ca dispui de aceeasi energie si creativitate ca ei ca sa ajungi la urmatorul nivel, nu ai incerca?”   Obsesia nu este boala, este un dar   Daca vrei sa atingi succesul trebuie sa fii preocupat de obtinerea lui pana la obsesie, altfel, sortii izbanzii te vor ocoli:   „Daca devii obsedat de ideea, de scopul sau de obiectivul tau, vei deveni la fel de obsedat si de ideea de a-l indeplini. Oricine face din continuitatea benefica, „inmultita cu 10” si gandita pe termen lung misiunea sa, va trebui sa abordeze fiecare moment, decizie, actiune si zi cu acest nivel de fixatie. La urma urmei, daca ideile tale nu te preocupa pe tine in mod excesiv, atunci cum poti sa te astepti sa ii preocupe pe altii? Trebuie sa fii absorbit de ceva in fiecare secunda a fiecarei zile: asadar, ce sa fie acel ceva? Fii obsedat de ceva. Fa ca visurile, obiectivele si misiunea ta sa reprezinte preocuparea dominanta in mintea si in actiunile tale![...] Te indemn sa devii obsedat de lucrurile pe care le vrei; altfel, vei petrece o viata intreaga fiind obsedat sa inventezi scuze pentru faptul ca nu ai viata pe care ti-ai dorit-o.”   „Pune totul in joc” si ia-ti angajamente excesive   Ce ar fi sa schimbi, macar ca experiment, modul de abordare al tuturor lucrurilor? Sa risti mai mult si sa pui totul in joc? Ce se poate intampla? De ce nu te gandesti ca ar putea fi de 10 ori mai bine decat procedand prudent si temator ca pana acum? Aceasta este invitatia pe care ti-o lanseaza autorul in acest capitol, cu precizarea ca:   „Una dintre diferentele majore dintre oamenii de succes si cei care nu au succes este aceea ca primii cauta probleme pe care sa le rezolve, pe cand ceilalti incearca din rasputeri sa le evite. Tine minte asadar: Dedica-te excesiv, pune totul in joc si intreprinde actiuni marete, urmate de un volum maret de si mai multe actiuni. Vei crea probleme noi si iti vei indeplini angajamentele in asa masura incat vei fi uimit chiar tu.”   Lasa focul sa se dezlantuie   Cine isi imagineaza succesul ca pe o scara pe care trebuie sa urci un numar finit de scari pana ajungi in varf, se inseala. Succesul este o scara al carei varf se muta mereu, iar tu trebuie sa continui sa iti doresti sa il atingi:   „Una dintre problemele legate de succes este aceea ca necesita atentie continua. De binecuvantarea succesului se bucura cu precadere cei care isi iau foarte in serios angajamentul de a-i acorda cea mai mare atentie. Succesul seamana cumva cu gazonul sau cu gradina; indiferent cat de verde e iarba sau cat de frumoase sunt florile, trebuie sa continui sa ai grija de ele. Va trebui in continuare sa tunzi iarba, sa aranjezi si sa dai forma tufelor, sa uzi si sa plantezi seminte; altfel iarba se va usca, iar florile vor muri. La fel stau lucrurile si in cazul succesului. Cei care vor sa genereze succes si sa il mentina nu au cum sa se retraga. Este un mit, in care ajungem sa credem, ideea ca cei care au succes pot sa se relaxeze si ca inceteaza sa depuna eforturile care le-au adus impliniri inca de la inceput.”   Temerile tale sunt cel mai bun indiciu ca trebuie sa actionezi   Te-ai gandit vreodata ca cea mai buna modalitate de a-ti infrange teama este sa faci lucrurile de care te temi? Noi oamenii ne temem de necunoscut, respingere, esec, succes, etc. Dar fiecare dintre aceste tipuri de temeri ar trebui sa ne determine sa intreprindem actiuni. „De exemplu, daca te temi sa suni un client, acest lucru este un indiciu ca ar trebui sa il suni. Teama de a vorbi cu seful tau este un indiciu ca ar trebui sa intri in biroul lui si sa ii ceri sa iti aloce un moment din timpul lui. Teama de a-i propune clientului o tranzactie este un indiciu ca trebuie sa ii propui asta – o data si inca o data, din nou si din nou.”   „Si, indiferent de rezultat, as spune ca este preferabil sa esuezi facand ceva decat sa esuezi pentru ca te „pregatesti” in mod excesiv, in timp ce altcineva vine si iti sterpeleste visurile.”   Mitul gestionarii timpului   Este inutil sa iti faci griji in privinta gestionarii timpului si a echilibrului. Ar trebui sa te gandesti in schimb la cum poti beneficia la maximum de timpul tau. Iar raspunsul oferit de autor este atat de simplu: Singura modalitate prin care poti sa iti sporesti timpul este sa faci mai multe lucruri in timpul pe care il ai la dispozitie. Si astfel vei obtine sentimentul de implinire si fericire:   „Fericirea, siguranta, increderea si implinirea apar atunci cand iti folosesti energia si talentul cu care ai fost inzestrat pentru a obtine acel ceva care, in conceptia ta, reprezinta succesul.”   Critica este un semn al succesului   Critica este vazuta ca un element al formulei succesului, astfel, spune autorul:   „La fel ca temerile, critica este un semn ca faci ceea ce trebuie, in masura in care trebuie, ca atragi suficient de multa atentie si ca faci senzatie.”   Satisfacerea clientului este un obiectiv gresit   Potrivit autorului, clientul nostru n-ar trebui sa fie stapanul nostru, el considerand ca majoritatea companiilor nu esueaza din cauza ca nu ofera un produs suficient de bun, ci din cauza ca nu reusesc sa castige suficient de multi clienti. Evident, asta nu inseamna ca produsul nu e important ci ca acesta nu ar trebui sa focalizeze toata energia si toate initiativele companiilor. Asadar, Grant Cardone le reaminteste antreprenorilor ca: Ce e esential sa ramana esential!   „O companie nu poate avea succes daca se axeaza doar pe satisfacerea clientului. Cred ca tendinta de a ne concentra asupra procesului de satisfacere a clientului a daunat procesului de dobandire a clientului. Companiile au devenit atat de preocupate sa isi „satisfaca” clientii pe care ii au deja incat multe dintre ele nu reusesc sa dobandeasca noi clienti si sa isi mareasca in mod agresiv cota de piata.”   Omniprezenta   Chiar daca unii antreprenori sunt de parere ca este suficient sa dea cateva telefoane, sa faca niste vizite sau sa trimita cateva email-uri pentru a ajunge sa puna stapanire, intr-un fel sau altul, pe atentia oamenilor, autorul are alta parere. El considera ca modalitatea ideala de a castiga atentia oamenilor este sa fii pretutindeni, impartasindu-ne exemplul sau personal si modalitatea prin care a reusit sa aiba succes cu cartile si companiile sale.   „Poti sa iti imaginezi cum ar fi daca tu, marca si compania ta ati fi prezenti peste tot, tot timpul, si cata putere ti-ar conferi acest lucru? Cu toate ca poate parea imposibil, acesta ar trebui sa fie obiectivul tau. Se crede ca lucrurile cele mai de pret din lume pot fi gasite pretutindeni. Este imposibil sa acumulezi succese reale daca nu privesti lucrurile din perspectiva universalizarii ideilor, produselor, serviciilor sau marcii tale.”   Scuzele   Persoanele de succes nu isi gasesc scuze, ele actioneaza pur si simplu. Asadar, ideal ar fi, crede autorul: sa nu iti gasesti niciodata scuze pentru nimic.   A avea sau a nu avea succes?   Oamenii de succes gandesc si actioneaza diferit fata de ceilalti oameni. Asadar, autorul isi propune aici sa evidentieze calitatile, trasaturile de personalitate si obisnuintele care ii fac pe oamenii de succes sa fie ceea ce sunt. El te incurajeaza astfel sa iti dezvolti o serie de obisnuinte si caracteristici specifice oamenilor de succes.    Lista autorului cuprinde 32 de caracteristici pe care te invit sa le parcurgi. Vei obtine in final un portret cat se poate de complet al oamenilor de succes si al modului lor de a se comporta si de actiona. Incearca sa iti insusesti cat mai multe caracteristici din aceasta lista si vei vedea cum, viata ta va intra incet, incet, pe „fagasul” succesului.    In cazul in care nu stii de unde sa incepi, autorul are un raspuns pentru tine:   „Incepe cu inceputul; alcatuieste-ti o lista initiala de obiective, apoi o lista de actiuni care te vor propulsa in acea directie. Apoi – fara sa stai sa analizezi in detaliu – incepe sa intreprinzi acele actiuni. Iata cateva lucruri de care sa tii cont atunci cand incepi:   1. Nu iti diminua obiectivele in timp ce le notezi pe lista.   2. Nu te pierde in acest punct in detalii referitoare la cum sa le indeplinesti.   3. Pune-ti intrebarea: „Ce actiuni pot sa intreprind astazi ca sa ma apropii de aceste obiective?”   4. Intreprinde orice actiune care iti vine in minte, indiferent care ar fi aceasta actiune sau indiferent cum te simti.   5. Nu evalua in mod prematur rezultatul actiunilor tale.   6. Revino la aceasta lista in fiecare zi si revizuieste-o.”   Iar odata ce ai demarat pe drumul spre succes, nu te mai opri! Pe acest drum tine intotdeauna cont de urmatoarele lucruri:   „Adopta atitudinea „pot sa o fac”; ai incredere ca vei avea succes in ceea ce intreprinzi; fii prezent; ia-ti mai intai angajamentul, apoi da-ti seama cum sa actionezi; actioneaza acum, nu amana; mergi pana la capat; fii curajos; fa lucrurile de care te temi; axeaza-te pe obiective si fii dispus sa intreprinzi actiuni care nu-ti sunt la indemana. […] Axeaza-te pe viitor, fii absurd in aceasta privinta, continua „sa pui lemne pe foc” si nu tine seama de ce spun oamenii ca s-a facut, ca poate fi facut sau ca este posibil![…] Sa nu iei niciodata in considerare imposibilul; concentreaza-te, in schimb, asupra lucrurilor pe care poti sa le faci pentru a transforma asa-zisul imposibil in posibil.” Fragment din cartea "Regula 10X" de Grant Cardone: "Uite ce iti vor aduce gandurile si actiunile de nivel mediu - probleme de nivel mediu care pot sa devina rapid probleme coplesitoare. Ce te faci daca traiesti cu 20 de ani mai mult decat iti vor ajunge banii pe care i-ai pus deoparte? Multi dintre noi vor trebui sa aiba grija de alti membri ai familiei pentru ca acestia nu au avut o mentalitate conforma cu „Regula 10X" si nici nu au functionat raportandu-se la nivelurile „inmultite cu 10". Cum ramane cu posibilitatea de a avea probleme de sanatate pe termen lung sau cu o anume stare de urgenta economica care nu a fost prevazuta? Ce se intampla cu categorii intregi de oameni care si-au facut planuri financiare de nivel mediu atunci cand trebuie sa se confrunte cu perioade economice foarte dificile si care se prelungesc sau cu decenii in care creste somajul? Nivelul mediu este un plan care conduce la esec. Nivelul mediu nu functioneaza in niciun domeniu al vietii. Orice lucru caruia ii acorzi atentie doar intr-o masura obisnuita va incepe sa dispara treptat si, in cele din urma, va inceta sa existe. Companiile, industriile, artistii, produsele si indivizii care continua sa aiba succes sunt cei care abordeaza fiecare activitate pornind de la premisa ca nive-lul mediu nu este suficient de bun. Trebuie sa iti schimbi modul de implicare si de gandire, astfel incat sa te plasezi mult deasupra notiunii de „nivel mediu". Iti promit ca, atunci cand vei face asta, vei incepe imediat sa exerciti influenta si asupra altor domenii din viata ta. Prietenii si familia ta vor incepe sa se schimbe, rezultatele se vor imbunatati, vei descoperi ca devii mai norocos, vei simti ca timpul zboara, iar legaturile tale cu oamenii vor incepe sa se Imbunata-teasca prin intermediul actiunilor pe care le intreprinzi."

Pe aceeași temă

Grant Cardone