Bucataria cu ingeri. Stareta Rahila, vazatoarea cu duhul
Descriere
Anevoie este să zugrăveşti în cuvânt credinţa vie şi atotcuprinzătoarea dragoste întruchipate în marea călăuzitoare, neuitata maică Rahila din Mănăstirea Mântuitorului de la Borodino!
Stareţa primea norodul îndurerat în chilia ei şi, grabnică mângâietoare, călăuzea sufletele necăjite pe calea mântuirii. Înzestrată cu darul înaintevederii şi al pătrunderii duhovniceşti, străvedea sufletul celor ce veneau la dânsa şi întreaga lor viaţă, nu numai din prezent, ci şi din viitor.
Atâtea lacrimi a şters maica Rahila de pe faţa celor îndureraţi, încât se poate spune fără îndoială că, de ar fi adunate laolaltă, s-ar umple toate chiliile în care a vieţuit de‑a lungul timpului în mănăstire. De aceea o numeau toţi „scumpa noastră maică mângâietoare, îndrumătoare şi ajutătoare”.
Pentru toţi cei care o cinstesc, pentru toţi cei pe care i‑a întărit şi i‑a aşezat pe calea cea dreaptă a vieţuirii creştine, este, desigur, de mare folos să cunoască mai multe despre această viaţă închinată în întregime lui Hristos şi întăririi celor şovăitori în credinţă.