Angelica: Marchiza îngerilor
Descriere
La o jumătate de veac de la debutul seriei ce a marcat generații de-a rândul, Anne Golon ne propune o nouă versiune, îmbogățită, a celebrei sale saga care urmărește aventurile tinerei Angelica – o copilă care, în frământatul secol XVI, pornește în căutarea libertăților ce vor face din ea o femeie puternică și independentă. Cele șase volume ale seriei scrise până acum – Marchiza îngerilor, Sărbători regale, Supliciul de la Notre Dame, Complotul umbrelor, Drumul spre Versailles – aduc prospețime și originalitate scrierilor originale, păstrându-și totodată inegalabilul farmec literar și puterea de seducție asupra cititorilor de pretutindeni. Născută la Toulon în 1921, Anne Golon debutează la vârsta de opt ani, când îi este publicat primul roman. în Africa îl cunoaște pe geologul Serge Goloubinoff, cel care îi va deveni soț și împreună cu care va începe să scrie seria ce le va aduce recunoașterea mondială. Primul volum al aventurilor frumoasei Angelica a fost redactat la Versailles și publicat în Germania în 1956, sub numele Anne Golon, apoi în Franța, sub pseudonimul Anne și Serge Golon. Romanele s-au bucurat de un succes imens la nivel mondial, fiind publicate în 63 de țări, de peste 320 de edituri, iar ulterior au fost ecranizate, ceea ce nu a făcut decât să sporească și mai mult celebritatea scriitoarei franceze și a seriei create de ea, aprinzând imaginația zecilor de milioane de fani din toată lumea. Povestea debutează în anul 1646, la reședința baronului de Sancé, un castel vechi și dărăpănat, care stă să se prăbușească. Eroina, Angelica, cea de-a doua fiică a nobilului scăpătat, duce o existență aproape sălbatică, cutreierând pădurile și mlaștinile din împrejurimi. Micuța zână are o copilărie fericită, în ciuda sărăciei familiei, a tâlharilor care se năpustesc asupra satului și a tulburărilor sociale care zdruncină din temelii Franța secolului al XVII-lea. Anii trec și, după ce își termină educația la mănăstirea din Poitiers, Angelica află că tatăl ei a promis-o ca soție bogatului și temutului conte de Peyrac, despre care sătenii spun în șoaptă povești înfiorătoare. Tânăra își dă curând seama că nu are de ales și aceasta este singura cale de a-și salva familia. Dar dacă totuși complotul împotriva regelui, pe care îl dejucase în copilărie, i-a marcat pentru totdeauna soarta și viața ei va însemna mult mai mult decât să fie o soție supusă, așa cum pare să-i fie la început destinul?