Spaţiul în romanul anglo-saxon contemporan

Spaţiul în romanul anglo-saxon contemporan

Descriere

“Pe langa numeroasele schimbari de ordin sociologic, politic, filozofic si artistic provocate de colapsul orizonturilor temporale si preocuparea pentru instantaneu generata de media, postmodernismul a generat si noi modalitati de percepere a spatiului in literatura. In plus, cadrele sale epistemologice noi, fragmentarismul, efemerul, pluralitatea si evaziunea care au invadat viata cotidiana, publicitatea devenita arta oficiala, preferinta pentru colaj, improvizatie si simulacru au afectat la randul lor reprezentarea spatiului fictional. Cum au influentat schimbarile de paradigma redarea spatiului in romanul anglo-saxon contemporan este ceea ce incearca sa explice studiile din volumul de fata. In prima parte a volumului, „Teoria spatiului, spatiul teoriei”, autorii ofera o perspectiva teoretica asupra spatiului fictional. (…) In partea a doua a cartii, „Pactul cu spatiul: Scriitorii si simbolismul locului”, contributiile autorilor contureaza lupta romancierilor cu spatiul concret al etnicitatii, al exilului, al sacralitatii sau al razboiului, atentia oprindu-se mai ales asupra spatiilor claustrante londoneze, a salbaticiei canadiane si a multiculturalismul Indiei. La fel de incitante apar spatiile aeriene al industriei militare americane, cele distopice din creatiile science-fiction, teritoriile nativilor indieni invadate de civilizatia moderna tehnicizata sau tesatura labirintica a hipertextualitatii.(…) Toate aceste abordari ale spatiului in romanul anglo-saxon contemporan ne conduc la concluzia ca postmodernitatea rastoarna teoriile traditionale legate de spatiu si anuleaza opozitiile clasice – sus/jos, deschis/inchis, urban/natural, central/periferic etc. –, punand tot mai mult accentul pe zonele de tranzitie, interculturale, diasporice si hibride. Aceste suprapuneri subliniaza disponibilitatea romanului postmodern pentru paradigma pluralitatii si ne conving de fundamentala sa contributie la eliberarea imaginatiei topografice de periculoasele conflicte ideologice, nationaliste si tribale care ne mai bantuie inca.”, a scris Pia Brinzeu in introducerea volumului.

Pe aceeași temă

Pia Brinzeu