Împăratul-zeu al Dunei (Vol.4)

Descriere

Imparatul-Zeu al Dunei este volumul al IV-lea din seria Dune Au trecut milenii intregi peste Arakis, iar planeta candva desertica este acum un paradis verde. Leto Atreides, fiul lui Paul Muad’Dib, mantuitorul fremenilor, si imparatul universului, inca traieste. Sacrificandu-si o parte din umanitate ca sa salveze viitorul omenirii, Leto s-a contopit cu un vierme de nisip si a ajuns aproape nemuritor.   Dar transformarea nu i-a afectat numai infatisarea umana, ci si moralitatea. Comportamentul lui despotic a dus la o miscare de rebeliune avandu-i in frunte chiar pe membrii propriei familii. Ceea ce nu stie nimeni este ca Leto viseaza la Poteca de Aur, cea care va reda omenirii vointa de a actiona si de a nu se lasa condusa de nicio fiinta care sa detina controlul absolut, nici macar de el.   Viata trebuie sa continue, echilibrul ecologic trebuie restabilit.   Imparatul-Zeu al Dunei este inca un pas pe care Frank Herbert il face in desavarsirea capodoperei Dune. Viata merge mai departe pe planeta lui indepartata, si soarta oamenilor depinde, ca in mituri, de o jertfa. - The Guardian Fragment din romanul "Imparatul-Zeu al Dunei. Seria Dune. Vol.4" de Frank Herbert "Duncanul tinea sub brat mapa cafenie impletita din fibre, pe care-o purta cu el de ani buni. De obicei, continea documentele pe care-si baza rapoartele, dar astazi parea umflata de o greutate nefireasca. Laserul ixian. Idaho inainta, in acest timp, fara a-si lua ochii de la fata lui Leto. Fata Imparatului-Zeu era, in mod tulburator, cea a unui Atreides, cu trasaturile fine si ochii complet albastri, care, pentru cei slabi de inger, constituiau o agresiune in sine. Fata aceea parea ingropata intr-o gluga cenusie, formata din cutele marunte ale pielii pastravului de nisip, despre care Idaho stia ca se puteau inchide fulgerator, intr-un reflex de aparare instantaneu. Un fel de clipit de fata, in locul unui clipit de ochi. Iar pielea ei era de un roz neasteptat in griul din jur. Cu greu puteai evita gandul ca fata lui Leto reprezenta ceva aproape obscen, o farama ratacita de umanitate, capturata de o monstruozitate neomeneasca. Idaho se opri la doar sase pasi de Carul Regal, fara a incerca sa-si ascunda inversunarea. Nici macar nu se intreba daca Leto stia de laser. Imperiul acesta se indepartase prea mult de vechea morala a Atreizilor, transformandu-se intr-un moloh nepasator, ce strivea, in calea lui, fiinte nevinovate. Trebuia suprimat! - Am venit sa discutam despre Siona si alte cateva probleme, spuse Idaho, intorcand mapa in asa fel incat sa poata scoate cu usurinta laserul. - Foarte bine, raspunse Leto pe un ton plictisit. - Siona este singura care a scapat, dar mai are inca o baza plina de rebeli. - Crezi ca nu stiu? - Cunosc toleranta periculoasa pe care-o acorzi rebelilor! Ceea ce nu cunosc este continutul pachetului pe care l-a furat ea. - Ah, ce-a furat? Toate planurile Citadelei. Pentru o clipa, Idaho redeveni Comandantul Garzii Imperiale, profund socat de o asemenea incalcare a regulilor de securitate. - Si ai lasat-o sa fuga cu ele? "