Ereticii Dunei (Vol.5)

Descriere

Ereticii Dunei este volumul al V-lea din seria Dune   Imparatul-Zeu al Dunei e mort de secole, iar imperiul este o ruina. Odata pornita pe Poteca de Aur proiectata de Leto, omenirea si-a inceput exodul – milioane de oameni s-au imprastiat prin tot universul cunoscut. Arakis, numita acum Rakis, a redevenit un urias desert, insa viermii de nisip sunt pe moarte. Unii oameni doresc sa se intoarca si se formeaza noi factiuni care vor putere si influenta asupra ramasitelor imperiului. Insa, in nisipurile de pe Rakis, o fata pe nume Sheeana readuce la viata miturile fremenilor care calareau viermii de nisip si umple de fervoare religioasa intreaga galaxie. Caci pare intruparea eroinei din profetia Imparatului-Zeu.   Arta lui Frank Herbert de a construi lumi a influentat toate marile serii SF care au urmat. Scriitorul american a creat cea mai complexa retea de sisteme politice, economice, religioase, stiintifice sau filozofice care a existat vreodata intr-o serie science fiction. - SF Reviews Fragment din romanul "Ereticii Dunei. Seria Dune. Vol. 5" de Frank Herbert: "Manat de un interes nou, isi reluase cu si mai multa ravna investigatiile personale asupra misterioasei planete si a jalnicului ei Cult al lui Shai-Hulud, Zeul Fractionat. Viermii... Imparatul-Zeu se transformase in acei viermi! Ideea ii inspira lui Duncan un straniu sentiment de respect si teama. Poate ca era, intr-adevar, ceva de natura sa alimenteze un cult. Oricum, gandul acesta facea sa vibreze in el o coarda sensibila. Ce anume putuse determina o fiinta umana sa accepte acea cumplita metamorfoza? Duncan cunostea parerea garzilor si a celorlalte persoane din Citadela depre Rakis si preotii sai. Comentariile batjocoritoare si rasetele erau elocvente. Teg declarase: „Probabil ca nu vom afla niciodata tot adevarul in privinta asta, dar, asculta ce-ti spun eu, baiete, nu este o religie demna de un soldat." Schwangyu nu facuse decat sa-i intareasca spusele: „Ai sa inveti multe lucruri despre Tiran, dar sa nu crezi in religia lui. Ar fi nedemn de tine, injositor." Ori de cate ori avea un pic de timp liber, Duncan se cufunda cu aviditate in documentele pe care biblioteca i le oferea: Cartea Sfanta a Zeului Fractionat, Biblia Garzii, Biblia Catolica Portocalie si chiar Apocrifele. Afla, astfel, despre rolul istoric al Comitetului Credintei si despre „Perla care este Soarele intelegerii". Existenta insasi a viermilor il fascina. Marimea la care puteau sa ajunga! Unul dintre cei mari s-ar fi intins de la un capat la celalalt al Citadelei. Candva, inaintea epocii Tiranului, existasera oameni care calareau pe spinarea viermilor, dar in ziua de azi preotii rakieni interziceau cu desavarsire aceasta practica. Duncan fusese captivat si de relatarile echipei de arheologi care descoperise, pe Rakis, nonspatiul primitiv ce apartinuse Tiranului. Locul se numea Dar-es-Balat. Rapoartele originale ale cercetatoarei Hadi Benotto purtau mentiunea: „Retras din ordinul Clerului rakian." In schimb, fisierul Arhivelor Bene Gesserit cuprindea o rnultime de documente asupra chestiunii, iar dezvaluirile lui Benotto erau pur si simplu senzationale. - O farama din constiinta Imparatului-Zeu in fiecare vierme? o intrebase Duncan pe Geasa. - Asa zic textele. Dar, chiar de-ar fi adevarat, viermii nu cunosc asta, n-au constiinta. De altfel, Tiranul insusi spunea ca se va cufunda intr-un vis fara de sfarsit. Fiecare sedinta de studiu continea cate o prelegere speciala in care i se explicau conceptiile Bene Gesserit asupra religiei si, astfel, intr-o buna zi lua cunostinta de textele intitulate „Cele noua fiice ale Sionei" si „Cei o mie de fii ai lui Duncan Idaho". De indata ce se afla fata in fata cu Geasa, intreba: - Si numele meu este Duncan Idaho. Ce inseamna asta? Geasa umbla intotdeauna ca si cand ar fi fost apasata de umbra esecului ei, cu capul plecat si ochii aposi pironiti in pamant. Duncan o interceptase la sfarsitul unei dupa-amieze, pe lungul coridor ce ducea spre sala de antrenament. Geasa palise la intrebarea lui. Cum raspunsul ei se lasa asteptat, el insista: - Sunt un descendent al lui Duncan Idaho? - Trebuie s-o intrebi pe Schwangyu, ingaima Geasa de parca fiecare cuvant i-ar fi provocat o durere. Era un raspuns pe care Duncan il auzise de multe ori si care-l scotea din sarite. Insemna ca avea sa i se spuna orice, doar pentru a i se inchide gura, si n-avea sa afle nimic. Dar Schwangyu se aratase mai locvace decat se asteptase el. - Porti in tine sangele veritabil al lui Duncan Idaho. - Cine sunt parintii mei? - Au murit de mult. - Cum au murit? - Nu stiu. Noi te-am luat ca orfan. - Atunci, de ce-mi vor unii raul? - Se tem de ceea ce ai putea face. - Si ce anume as putea face?"