Pisicile Războinice (Vol. 16) Puterea celor trei. Eclipsa
Descriere
Pisicile Razboinice - Puterea celor trei. Cartea a XVI-a: Eclipsa Ce se intampla pe taramul pisicilor razboinice dupa ce dispare soarele. In Cartea a XVI-a, continua aventurile incredibile ale nepotilor lui Stea de Foc, cei trei ucenici responsabili de viitorul clanurilor din padure. Sase scriitoare reunite sub pseudonimul Erin Hunter si inspirate de personalitatea fascinanta a pisicilor au dat nastere unui adevarat fenomen literar international. Pisicile razboinice au ajuns deja la al 37-lea volum si au fost traduse in peste 20 de tari. Cartea a XVI-a - Eclipsa -, al patrulea volum din cea de-a treia serie, Puterea celor trei, le aduce cititorilor din Romania vesti pretioase despre nepotii lui Stea de Foc. Destinele lor sunt marcate de profetia care prevesteste influenta puternica pe care o vor avea asupra pisicilor care traiesc in padure, departe de oameni: „Vor fi trei, neam din neamul tau, care tin in labe puterea stelelor”. Fiecare dintre cei trei ucenici constientizeaza responsabilitatea pe care o are si viseaza totodata sa detina cat mai multa putere. Laba de Leu isi doreste sa devina un razboinic de neinvins. Laba de Laur tinteste la pozitia de lidera de clan. Laba de Gaita a inteles ca este singurul care poate vedea atat trecutul, cat si viitorul tuturor clanurilor. Insa drumul lor catre maretie este pavat cu pericole. Clanul Tunetului este atacat, iar hotararea si curajul le sunt puse la grea incercare. In curand, toate cele patru clanuri vor fi implicate intr-o batalie crancena. Mai mult decat atat, si natura trimite semnale infricosatoare. Soarele dispare de pe cer, iar umbra care se lasa peste padure seamana spaima in inimile pisicilor. Un motan strain le avertizeaza de aparitia unui pericol nemaiintalnit. Pentru prima data pe parcursul aventurii lor, Clanul Stelelor nu le poate ajuta. Statutul de lege suprema al codul razboinicilor este pus la indoiala. Viata din padure, asa cum a fost construita de-a lungul multor generatii de pisici, a ajuns intr-un grav impas. O carte plina de suspans, pentru toti cei care se intreaba ce visuri de grandoare nutreste motanelul de pe presul de la usa. - Publishers Weekly Dupa ce citesti Pisicile Razboinice, nu mai ai incredere nici macar in Motanul Incaltat. - Kirkus Review Pisicile Razboinice au aparut pe lista New York Times a celor mai vandute carti si au fost nominalizate pentru o multitudine de premii literare. Din seria Puterea celor trei fac parte cartile: • XIII. Viziunea • XIV. Raul Intunecat • XV. Exilul • XVI. Eclipsa • XVII. Umbre Adanci • XVIII. Rasarit Fragment din cartea "Pisicile Razboinice. Vol.16: Eclipsa" de Erin Hunter: "Insa Laba de Leu doar a dat ochii peste cap spre ucenicul din Clanul Vantului. - Du-te si prinde un iepure, a marait el si s-a indepartat greoi prin iarba. Laba de Adiere a strambat din nas. - Pisicile din Clanul Tunetului au impresia ca sunt atat de speciale! a marait el inainte sa coboare tantos panta. Laba de Laur s-a grabit sa-l ajunga din urma pe fratele ei. Acesta bombanea cu jumatate de gura cand a ajuns in dreptul lui. - As fi vrut sa-i pot inchide gura ghemului ala de blana, o data pentru totdeauna! Glumeste? Laba de Laur l-a privit curioasa, incercand sa vada daca ochii lui Laba de Leu straluceau cu buna lor dispozitie obisnuita, insa acestia erau pe jumatate mijiti, intr-o cautatura crunta. A facut un salt inaintea lui, atinandu-i calea. - N-ai vrut sa spui asta, nu? Laba de Leu a pocnit din coada. - Bineinteles ca nu, a marait el. Sunt doar obosit. - Dar crezi ca asta inseamna puterea stelelor? a staruit Laba de Laur. Puterea de a constrange orice pisica sa faca ce vrem noi? Laba de Leu a ridicat din umeri, fara s-o priveasca. - Cred ca da, a raspuns el. Nu m-am gandit prea serios la asta. - Sigur te-ai gandit! Laba de Leu i-a dat tarcoale, continuandu-si drumul cateva clipe inainte sa vorbeasca din nou. - Sper sa ma faca mai puternic decat orice pisica, ca sa pot iesi biruitor din toate bataliile. S-a oprit. Tu? - Eu sper sa insemne c-am sa stiu lucruri pe care alte pisici nu le stiu. - Cum ar fi? Privirea i s-a aprins poznas. Sa vorbesti cu Doua-Picioare? - Nu fi caraghios! Labele ucenicei au tresarit de neastampar. Ma refer la puterea de a intelege - a cautat cuvantul potrivit - totul, a mieunat ea in cele din urma. Laba de Leu a inghiontit-o in umar, afectuos." - Asta-i tot? "