Vântul din lună

Vântul din lună

Descriere

„Încântătoarea fantezie a lui Eric Linklater trebuie pusă alături de Alice în Țara Minunilor, de Cartea junglei și de Vântul prin sălcii, cu care împarte aceeași atmosferă magică.“ Saturday Review   Roman distins cu Medalia Carnegie (1944), cea mai importantă distincţie britanică a literaturii pentru copii și adolescenți și unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.   Înainte de a pleca la război, maiorul Palfrey își sfătuiește fetele, pe Dinah și pe Dorinda, să se poarte frumos în lipsa lui. Dar cele două surori nu sunt deloc convinse că pot face asta. Există o probabilitate foarte mare să nu fim cuminți, oricât de mult ne-am strădui să fim, recunoaște Dinah. Prin urmare, cele doua năzdrăvane ajung să convingă un judecător că deciziile trebuie schimbate la fel de des ca șosetele, să pună la cale o evadare de la zoo și – în compania unei pume aurii și a unui șoim argintiu – să pornească la drum, să-și salveze tatăl din mâinile tiranului care a pus stăpânire pe Bombardia.

Pe aceeași temă