Viaţa lui Dimitrie Foti Merişescu de la Colentina scrisă de el însuşi la 1817. Tinerețile unui ciocoiaș

Descriere

Tineretile unui ciocoias. Viata lui Dimitrie Foti Merisescu de la Colentina scrisa de el insusi la 1817 Nimare nu ma gonea, dar mie mi se parea ca ma prinde si ma duce la domnitoru Caragea si ma pune in tapa, pentru ca adesior simbatile punea in tapa pe hoti. Am privit si ma luasi frica; tot simbata pe vinovatii la puscarie, la unii taia miinile cu satiru, la unii taia nasu si urechile, legati cu miinile dindarat, numai scutura din cap.   Tinarul care isi scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborit din Ciocoii vechi si noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit insa de ambitia si de machiavelismul acelora, Tache Merisescu rataceste printr-o lume nestatornica si plina de primejdii; soarta i-o fac relatiile de familie, bunul-plac al inaltelor obraze si, mai presus de toate, intimplarea. Baiat de casa la boier, amant al cuconitei, calfa la Bucuresti, edecliu la Tarigrad, negustoras prin porturile Levantului, el ne lasa o marturie nepretuita din secolul fanariot – secol pe care il cunoastem mai mult din scrierile calatorilor straini ori din amintirile cetoase ale nepotilor celor care l-au trait. Manuscrisul pe care Constanta Vintila-Ghitulescu il scoate astazi la lumina va deveni o piesa de neocolit in istoria literaturii noastre premoderne.   Pe coperta, scena din Bucurestii inceputului de secol XIX: Biserica si Hanul Greci Editie ingrijita, introducere si note de Constanta Vintila-Ghitulescu Fragment din cartea "Tineretile unui ciocoias" de Dimitrie Foti Merisescu: "Dumitrache suprapune doua momente importante ale anului 1806: uciderea ayanului de Rusciuk, Tirsiniklioglu, si declansarea Razboiului Ruso-Turc, care vor avea ca efect imediat ocuparea Tarii Romanesti si Moldovei de catre rusi. Episoadele sint redate cu multe amanunte de catre un alt martor contemporan, istoricul Dionisie Fotino. Dionisie Fotino povesteste cum domnul Tarii Romanesti, Constantin Ipsilanti, prieten bun cu ayanul de Rusciuk, intra in panica atunci cind acesta este ucis din porunca sultanului si planuieste sa fuga pentru a nu avea aceeasi soarta: „...moartea lui Tersenikli a adus in sufletul lui Ipsilanti o infricosare nespusa. Mintea lui nu avea nici un moment de liniste: zi si noapte nu gindea decit cum sa-si apere viata si cum sa se gateasca de Avertizat de ambasadorul rus la Constantinopol, Andrei Iakovlevici Italinski, ca va fi mazilit, Constantin Ipsilanti fuge in Rusia, in august 1806, provocind spaima in populatia abandonata in miinile turcilor si apoi ale rusilar. Iata cum descrie acelasi Dionisie Fotino sosirea armatei ruse in Bucuresti: „...Era 13 decembrie, turcii se pregateau sa bombardeze manastirea Radu-voda, in care se tineau inchisi arvatii lui Ipsilanti [...]; atunci se si raspindi stirea ca rusii au inceput a se ivi la Colentina. Crestinii, care se inchisesera prin biserici, suindu-se in clopotnite, au zarit intr-adevar citeva siruri de infanterie regulata, care venea incet si care, dupa rasfringerea razelor soarelui, ce batea in castile si baionetele lor, se aratau de zece ori mai numerosi".”