Viata lui Stefan cel Mare

Descriere

O carte cu titlul Viata lui Stefan cel Mare a scris, inca de pe timpul domniei lui Cuza, multivalentul scriitor Dimitrie Bolintineanu, autor si al altor biografii de domnitori romani (Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza), precum si al uneia a imparatului Traian, intitulata Viata lui Traian August, fondatorul neamului romanesc (1869). Asadar, ca biograf al lui Stefan cel Mare, Mihail Sadoveanu are un notabil predecesor, iar daca punem la socoteala si Istoria lui Stefan cel Mare a lui Nicolae Iorga, din 1904, publicata la implinirea a 400 de ani de la stingerea faimosului domn al Moldovei, are inca un predecesor, pe cel mai de seama. Nu este exclus sa mai fie si altii care sa fi scris vreo biografie a celui de la a carui inscaunare la carma Moldovei numaram in 2007 nu mai putin de 550 de valeaturi. Si tot in acest an 2007 s-au implinit 15 ani de cand Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a inscris pe superilustrul voievod moldovean in sinaxar, sanctificandu-l sub numele de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

Nicolae Iorga - pe baza de documente (in cartea sa, istoricul, literat si el, face 378 de trimiteri exacte la tot felul de izvoare) - ne infatiseaza indeosebi un Stefan rational, chibzuit in toate cele. ,,El - scrie Iorga - nu era un om pornit, nu era un suflet dorit de faima, nu era un poet al razboaielor, ci un om de carmuire care cantareste puterile, prevede sfarsitul lucrurilor, si, rece intre prieten si dusman, intre crestin si pagan, se indeamna numai la fapte in adevar folositoare tarii sale" (Istoria lui Stefan cel Mare, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966, p. 78). Tot Iorga este de parere ca in Stefan cel Mare poporul roman si-a gasit "cea mai deplina si mai curata icoana a sufletului sau ". Dar istoricul nu scoate in relief la tot pasul piosenia domnitorului miruit in 1457, pe campia numita Direptate, de un mitropolit numit Teoctist. Tocmai piosenia, cucernicia, religiozitatea iesita din comun a donmitorului este trasatura asupra careia staruie Sadoveanu in paginile sale, motivand astfel actul sanctificarii savarsit in urma cu 15 ani, sub obladuirea Bisericii de catre un alt Teoctist, mai mare in cin decat acela din veacul al XV-lea.
Fragment din cartea "Viata lui Stefan cel Mare" de Mihail Sadoveanu

"La anul `58 a venit veste de mirare intre moldoveni, cu negutatorii din sus, cum ca Vladislav, craiul Tarii Unguresti, a cazut jos si a murit, la petrecerea nuntii sale. Asemenea lucru nu se intampla oamenilor de rand. Pentru domnia acelei tari a fost semn, caci Dumnezeu a ingaduit sa cada cumpana alegerii sale inspre un fecior tanar, abia de cincisprezece ani, feciorul lui Iancu-Voda. Iar nunta cea vesela s-a prefacut in una crancena, caci unii magnati au tras in alta parte; si s-a amestecat si Maiestatea sa imparatul Frederic, neavand ce face la imparatia nemteasca si dorind sa fie si la Ungaria crai. Matias nu s-a putut aseza desavarsit in scaunul Tarii decat dupa trei ani, intre tulburari si rascoale, ajutandu-1 puterea unora dintre nobili si cumintenia altora. El insusi fiind un tanar aprig si semet, desi ravnea la fapte mari, nu uita sa numere cu grija pe potrivnicii sai, ca sa le plateasca la timp cu cel mai potrivit metal. Intre acesti potrivnici se aflau sasii de la Ardeal, care tinusera cu imparatul lor neamt, precum si Stefan-Voda, care rostise vorbe potrivite ca domniile tarilor nu sunt dulciuri sa le manance, nici jucarii sa le strice copiii.
Catra anul `62, apasarea moldovenilor asupra hotarului lesesc sili pe Maria sa inteleptul Cazimir-Crai sa-si trimeata soliile pentru o pace desavarsita, primind de la Voievodul Stefan juramantul de vasalitate, dupa formulele de la Alexandru cel Bun. Acest legamant scris trebuia urmat de cel atunci cand craiul va putea sa-si lase pricinile lui de la hotarul de miazanoapte si apus al Republicii si cand si Stefan-Voda va gasi un ragaz intre nacazurile vremii. Caci din miazazi se ridicau iarasi ostile lui Mahomet-Sultan. Punandu-si iscaliturile si pecetile pe pergament, Preasfintitul Teoctist cu boierii si castelanii si imputernicitii regali se firitisira si se imbratisara pentru linistea popoarelor lor crestine. Totusi, curtenii moldoveni, dupa obiceiul neamului, nu se putura opri sa nu zambeasca si sa nu amestece soapte ca domniile lor Muzilo de Buciaci si Stanislav, capitan de Halici, si ceilalti sleahtici lesi au poftit la Suceava, si ca aceasta poftire nu s-a savarsit decat dupa ce pribeagul Petru Aron a parasit Lehia."