Libertatea anticilor și libertatea modernilor

Descriere

Marcel Gauchet il descrie pe Benjamin Constant (1767-1830) drept „unul dintre Sfintii Parinti ai Bisericii liberale”. Autorul celei mai cunoscute comparatii intre libertatea anticilor si libertatea modernilor a explicat de ce puterea trebuie sa fie neutra si de ce guvernarea reprezentativa este singura care poate proteja libertatea individuala. Volumul de fata include patru scurte eseuri ale lui Constant si trei comentarii ale operei sale semnate de cativa liberali francezi care i-au fost contemporani: Charles Dunoyer (1786-1862), Charles Comte (1782-1837) si Edouard de Laboulaye (1811-1883). – CRISTIAN PREDA   Am aparat patruzeci de ani acelasi principiu: libertate in toate – in religie, in filosofie, in literatura, in industrie, in politica; si prin libertate inteleg triumful individualitatii atat asupra autoritatii care ar vrea sa guverneze despotic, cat si asupra maselor care reclama dreptul de a aservi minoritatea majoritatii. Despotismul nu are niciun drept. Majoritatea il are pe acela de a constrange minoritatea sa respecte ordinea. Dar tot ceea ce nu tulbura ordinea, tot ceea ce nu este decat interior, precum opinia, tot ceea ce, in manifestarea opiniei, nu-i dauneaza celuilalt […], tot ceea ce, in privinta industriei, lasa industria rivala sa se exercite liber este individual si nu ar putea fi intr-un mod legitim supus puterii sociale. – BENJAMIN CONSTANT   In Antichitate individul era, de regula, suveran in afacerile publice, dar sclav in toate raporturile sale private. La moderni, dimpotriva, independent in viata sa privata, individul nu este, nici macar in statele cele mai libere, suveran decat in aparenta. Suveranitatea sa e restransa, aproape intotdeauna suspendata; iar daca uneori, inconjurat de precautii si piedici, el isi exercita totusi aceasta suveranitate, nu o face decat pentru a renunta la ea. – BENJAMIN CONSTANT