Libertatea emotionala. Cum sa te eliberezi de emotiile negative si sa-ti transformi viata
Descriere
Libertatea emotionala. Cum sa te eliberezi de emotiile negative si sa-ti transformi viata Societatea noastra strabate o perioada de tumult emotional. Oamenii sunt agitati, schimbatori, irascibili. in una din sase familii se manifesta violenta domestica. Cincizeci la suta dintre soferii blocati in trafic claxoneaza, tipa, fac gesturi obscene sau chiar tuna si fulgera. Jumatate dintre casnicii ajung la divort. Nu asa ne-am dori sa fie viata. Societatea noastra, care este ca o oala sub presiune, ne impinge limitele emotionale la extrem. Meritam mai mult decat sa fim rastigniti de stresul de zi cu zi. Meritam sa fim mai fericiti, sa ne simtim mai bine in pielea noastra, sa avem relatii sanatoase. Cartea de fata iti da puterea sa conferi vietii aceasta calitate superioara si sa gestionezi stresul cu maiestrie. TE INVIT intr-o calatorie formidabila, in care vei simti mai multa fericire, liniste si control asupra sentimentelor nedorite decat ai simtit vreodata. Poti sa dobandesti o astfel de libertate emotionala; e mai usor decat iti imaginezi. Oricat de stresanta ar fi viata ta in momentul de fata, a venit momentul unei schimbari in bine. - Judith Orloff Fragment din cartea "Libertatea emotionala" de Judith Orloff: "CALEA SPRE LIBERTATEA EMOTIONALA: INCEPE SA INVETI SA IUBESTI VIATA TA e pe cale sa se imbunatateasca. Vad lucruri marete in viitorul tau, o vreme in care dorintele se vor implini. Toate ravasele pe care le-ai inghesuit intr-o sticla au fost descoperite. Acum, gandeste-te: ce iti doresti cel mai mult? Fericire? Dragoste? Mai putina zbatere? Sa scapi de stres pentru totdeauna? Asa cum vei vedea indata, in tine se afla puterea de a le obtine pe toate acestea. Sau poate ai renuntat complet la dorinte, din cauza ca ai suferit o gramada de dezamagiri. Cunosc si eu sentimentul. Si eu m-am intrebat: "Ce rost are?". Nu-i asa? Nu! Aceasta resemnare de genul "Vai, saracul de mine" te impinge intr-un unghi mort, incompatibil cu serenitatea. Speranta mea este ca le vei mai acorda o sansa viselor la lucruri frumoase. Sunt momente in care sansele devin evidente. Sa-ti cauti libertatea emotionala este unul dintre ele. Imagineaza-ti zapada proaspat cazuta, fara nicio urma de picior pe ea - calea unor noi inceputuri. Primii pasi sunt cu adevarat memorabili. Sa nu-i niciodata. Sa-ti povestesc cum au fost ai mei. Pentru mine poarta spre libertate emotionala a inceput sa se intredeschida pe vremea cand eram adolescenta si locuiam in sudul Californiei. Era prin 1968. Aveam saisprezece ani, eram o tanara hippie care purta camasi inflorate, jeansi gauriti si bocanci de piele sau umblam desculta, prinsa in mreaja drogurilor. Parintii mei erau innebuniti. Incercau din rasputeri sa comunice cu mine, dar eu faceam sa le fie innposibil. Razvratirea mea nu era numai impotriva lor, ci ca sa ma salvez pe mine. Desi nu era cu putinta ca mama si tata sa ma iubeasca mai mult, ma simteam sufocata de mentalitatea lor conventionala in privinta modului cum credeau ca ar trebui sa fiu si a ceea ce m-ar face fericita. Country cluburi evreiesti, haine "prezentabile", prieteni potriviti... Nu prea eram de aceeasi parere. Au fost nopti in care chiar am dormit in jeansii mei dragi (pe care mama ii detesta), numai ca sa ma simt mai libera. In acelasi timp, nu voiam sa fiu asa, atat de sensibila, de parca nu apartineam lumii acesteia. Din copilarie am avut multe premonitii si vise care s-au adeverit, de exemplu acelea prin care am prezis moartea bunicului sau divortul prietenilor parintilor, cand nimeni nu se astepta la asta. Aceste intamplari si altele similare ma tulburau. De parca n-ar fi fost destul, parintii s-au speriat atat de tare, ca mi-au interzis sa le mai vorbesc despre premonitiile mele. Atunci m-am convins ca ceva nu era in regula cu mine si ca trebuia sa scap de spaima asta singura. Nu imi doream eu sa prevad lucrurile acelea. Dar pur si simplu mi se tot intamplau. Niste forte uriase clocoteau inauntrul meu si nu puteam sa le linistesc."