Biroul pentru Grădini și Iazuri

Descriere

Imprumutand senzualitatea stampelor japoneze, Biroul pentru Gradini si Iazuri este romanul unei calatorii initiatice din Epoca Heian. Didier Decoin imagineaza periplul unei tinere femei care-si iubeste sotul si dincolo de moarte. Intre rivalitati politice si ritualuri seducatoare, scriitorul surprinde atmosfera unei Japonii eterne, care se abandoneaza rafinamentului si simturilor. Recompensat in 2017 cu Prix des Lecteurs de L’Express / BFMTV, romanul este tradus in peste 15 limbi.   Cu umerii raniti de incarcatura pretioasa pe care o poarta – opt crapi, dintre ultimii prinsi de sotul ei, Katsuro, inainte sa se inece –, Miyuki porneste fara ezitare spre capitala Heian-kyo, ca sa duca, in locul acestuia, pestii pentru iazurile imperiale. La capatul unui drum lung, plin de intamplari violente, ajunge la palat si-l intalneste pe temutul Nagusa Watanabe, directorul Biroului pentru Gradini si Iazuri. Dar, in loc sa fie trimisa acasa cu plata pentru crapi, lui Miyuki i se cere sa mai ramana la Curte, unde urmeaza sa aiba loc takimono awase, concursul de parfumuri pentru care toata lumea se pregateste cu febrilitate. Traducere de Doru Mares   Fragment din romanul "Biroul pentru Gradini si Iazuri" de Didier Decoin: "Insa nu de intendenti ar fi trebuit sa se vaite, ci numai de Katsuro, care furniza pesti de o incomparabila longevitate, in asa fel incat Biroul pentru Gradini si Iazuri se gandise sa il ridice la rangul de Maestru al crapilor. Cum insa acest titlu nu existase niciodata (cel putin secretarii biroului nu descoperisera vreo urma in vreun document oficial), Nagusa se simtise descurajat gandindu-se la numarul si la complexitatea procedurilor necesare pentru infiintarea unei noi demnitati. De altfel, Katsuro nu cerea nimic, mergea din templu in templu cu cosurile pline de crapi, alegea iazul cel mai linistit, varsa pestii, supraveghea aclimatizarea acestora timp de cateva zile (lasat pe vine, nemiscat, la malul apei, ca, la Shimae, numai ca aici nu avea cu el nevasta pentru a-i aduce orez si a-i acoperi umerii cu mantaua de pai cand se lasa frigul noptii), facea recomandari privind modul de a-i hrani si a-i prinde fara a-i speria, pentru a fi redistribuiti in alte bazine, caci, infricosati, crapii isi puteau pierde reflexiile de piele lacuita, de bronz slefuit. Asadar, indreptandu-se spre casa lui Miyuki pentru a-i da vestea ca s-a inecat Katsuro, taranii se asteptau la o scena infioratoare. Biata femeie urma sa se agate de ei proferand vorbe cumplite la adresa zeitatilor raului, care ii luasera barbatul, contra lui Natsume si a edililor care incurajasera comertul cu crapi si il intaratasera pe Katsuro sa prinda tot mai multi pesti, mereu mai zdraveni si mai aratosi, si, poate, in durerea sa fara de margini, Miyuki ar fi mers chiar pana la a-l blestema pe insusi imparatul care cerea ca bazinele lui sa colcaie de crapi, desi Maiestatea Sa nu avea timp, fara indoiala, sa leneveasca pe marginea vreunui iaz pentru a admira pestii, cu capatul unei maneci de culoarea prunei inmuiata-n aur atarnand in apa."