Arta romanească. De la origini până în prezent

Descriere

Vasile Florea (n. 1931), specialist in istoria artei, a fost editor activ la ESPLA, Meridiane si Artemis si a publicat numeroase carti, studii si articole privind arta romanesca si universala. In afara unor lucrari de sinteza, elaborate singur sau in colaborare, precum Istoria artei romanesti in 1111 imagini, Arta romaneasca moderna si contemporana, O istorie a artei ruse, Enciclopedia artistilor romani contemporani sau Mica enciclopedie de arta universala, a realizat si monografii dedicate unor artisti romani si straini Rafael, Goya, Aman, Petrascu, Sterian si Ciucurencu. De asemenea, are o bogata activitate de traducator si este membru al Sectiei de critica a Uniuniii Artistilor Plastici din Romania.   Prezentul volum reprezinta o sinteza a fenomenului complex al artei de pe teritoriul Romaniei incepand din preistorie pana in zilele noastre. Pentru aceasta ultima perioada, fireste, lipsindu-i un recul in timp necesar sedimentarii realizarilor in domenu, autorul nu a putut sa faca decat aprecieri aproximative si provizorii cu privire la ceea ce numim arta contemporana. Bogat ilustrata, Arta romaneasca de la origini pana in prezent incearca sa dea o imagine de ansamblu sugestiva si cat mai cuprinzatoare a fenomenului abordat. Pentru o sistematizare judicioasa a informatiei, materia volumului este impartita pe capitole si subcapitole care corespund unor epoci, secole, arte si tehnici artistice.  Fragment din volumul "Arta romaneasca, de la origini pana in prezent" de Vasile Florea: "Departe de a cunoaste inflorirea pe care am constatat-o in sculptura decorativa, pictura nu s-a mai bucurat in secolul al XVII-lea de atentia ce i s-a dat in veacul anterior si, in consecinta, nici nu s-a mai ridicat la nivelul atins de zugravii lui Stefan cel Mare, ai lui Rares sau ai lui Neagoe Basarab. Constatarea este valabila in primul rand pentru Transilvania. Atitudinea iconoclasta specifica Reformei a dus practic la incetarea oricarei activitati in domeniul picturii religioase, fara ca pictura laica sa se afirme pe scara mare. Cand, totusi, un principe transilvan ca Gabriel Bethlen a transformat sala dietei de la castelul din Hunedoara si a pus sa fie zugravita din nou; pentru aceasta operatie a chemat, se pare, un zugrav roman. Prezenta unor zugravi din Tara Romaneasca pare sa nu mai constituie cazuri izolate in Transilvania acestei epoci. Zugravul Nicolae, de pilda, mentionat ca rezidand la Cluj in 1606, se crede ca nu era altul decat Nicolae din Creta care fusese in slujba lui Mihai Viteazul iar in castelul din Iernut, executa picturi murale, prin 1643, mitropolitul ortodox Iorest. Mult mai bogata in realizari decat Transilvania, dar palind si ea in comparatie cu ce se realizase in secolul al XVI-lea, este pictura moldoveneasca din veacul al XVII-lea. Impresia generala ca ne situam pe o linie descendenta nu poate fi evitata in Moldova.  Cum s-a putut observa la Sucevita si se va vedea la Dragomirna si la monumentele ulterioare, cultivarea unui fel de manierism lipsit de suportul solid al ideilor si al simtirii, accentuarea baroca a ornamentelor, introducerea unor elemente nesemnificative ce incarca excesiv compozitiile — toate acestea reduc simtitor efectul de opera majora cu care ne obisnuisera zugravii lui Stefan cel Mare si ai lui Rares.  Terminata de zidit la 1609, biserica manastirii Dragomirna era zugravita la putin timp dupa aceasta data. Am vazut insa ca, sub aspectul arhitecturii, ctitoria lui Crimca o rupea in multe privinte cu traditia moldoveneasca. Am mai vazut ca la mare pret este aici decorul sculptural. Mai trebuie spus ca noua viziune picturala inaugurata la Sucevita capata aici o validare, noua directie fiind chiar dezvoltata in sensul unei si mai pronuntate faramitari a ansamblului, al unui si mai accentuat declin din punct de vedere al semnificatiilor majore. Transferul de interes de la pictura spre sculptura este atestat fie si de faptul ca peretii si boltile pridvorului si pronaosului Dragomirnei nici n-au mai fost zugravite, deoarece accentuarea pana la exacerbare a elementelor de arhitectura (pilastri proeminenti cu toruri in torsada, nervuri stelare) a redus substantial spatiul afectat picturii sau l-a segmentat excesiv. Chiar acolo unde nu s-a renuntat la pictura — in altar si in naos zugravii au fost vadit stanjeniti trebuind sa-si plaseze scenele printre aceleasi elemente de piatra bogat profilata a nervurilor si pilastrilor care, in ciuda coloritului viu al frescelor, le coplesesc diminuandu-le simtitor efectul decorativ, ca sa nu mai vorbim de semnificatiile lor sub aspectul continutului. Pantocratorul insusi, pictat in calota turlei, constrans de reteaua de nervuri abundent decorate cu rozete si flori de piatra, pare a ne privi de dupa gratii."