Mecanica haosului
Descriere
Mecanica haosului impleteste povestile mai multor personaje: Grimaud, Habiba, Bruno, Rifat, Rim, Jeannette, Levent, Emma, Sami, Moussa si Harry. Cu suspans de roman politist si exotism de jurnal de calatorie, intre Paris, Londra, nordul Africii si Orientul Mijlociu, romanul face turul Mediteranei, atingind teme de mare actualitate si interes jurnalistic, precum terorismul, politica, serviciile secrete, migratia ilegala, lumea interlopa, razboiul sau traficul de droguri, de persoane sau de antichitati, tot atitea fete ale raului, dar si iubirea, prietenia sau moartea. Cartea descrie, cu precizia si obiectivitatea unui reportaj filmat cu camera ascunsa, abia temperate de momente de lirism, lumea noastra debusolata, zvicnirile recente ale unei Istorii implacabile, in care totusi supravietuieste, surprinzator, un licar de speranta. Intriga inteligenta, personaje si spatii caleidoscopice, stapinirea artei contrapunctului si o tensiune bine dozata: toate acestea fac din Rondeau un maestru al registrelor multiple. Scriitorul are la indemina toata gama de tonuri, pe care le foloseste stralucit. Acest razboinic al cuvintelor este un adevarat Proteu. - Le Point In Mecanica haosului Rondeau construieste o lume in declin, care-si uita iluziile si se cufunda in melancolie. - Le Monde In sfirsit un romancier francez care nu se multumeste sa joace rolul unui peisagist umanist. Din stiloul lui Rondeau curge singe. - Paris Match Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze 2017 Fragment din volumul "Mecanica haosului" de Daniel Rondeau: „Hotel Corinthia, Tripoli, Libia Jeannette... Mereu eram incantati sa aflam ca avea sa asiste la serata ambasadorului. Era una dintre atractiile acelor dineuri, alaturi de sampania la gheata si de iesirile provocatoare ale gazdei noastre. Pe vremea aceea, vorbesc de anii '80, era foarte tanara, subtire si feminina. Nimeni nu pomenea niciodata de relatia ei cu Ghidul Revolutiei, dar toata lumea stia. Purta deseori o rochie verde, dintr-o singura bucata, cu umerii dezgoliti. Invatasem sa nu am incredere in amazoanele jurnalismului parizian, care intretineau atunci relatii privilegiate cu mici satrapi ordinari si nu ratau nici o ocazie sa le laude meritele. Din intamplare, intalnisem la Institutul francez din Damasc o ziarista franceza, foarte apropiata de Hafez al-Assad. Investigatiile si reportajele ei, publicate intr-un ziar totusi asteptat seara de seara de cititorii lui ca Tablele Legii, participau la o vasta intreprindere de dezinformare mondiala. Mi-o inchipuisem pe Jeannette dupa acelasi model. Dar Jeannette era sarita de pe fix, mai mult nebuna decat calculata, avea o vioiciune, o generozitate, o senzualitate ce te impiedica cumva sa-i judeci relatiile, care, de altfel, aveau ceva fascinant. Ceva ce tine, fara indoiala, de transgresiune. Ghidul Revolutiei avea o adevarata slabiciune pentru ea. Se intalnea cu ea de mai multe ori pe an la Paris, cat mai discret posibil, in apartamentul uneia din prietenele ei de la Libe. Ambasadorul o baga in seama de fiecare data cand venea in Libia. In afara de colegul si prietenul lui, ambasador al Marocului, var al regelui, un diplomat versat care avea intrare la Gaddafi, Jeannette era singura care ii permitea sa desluseasca tainele unei puteri pe cat de obscure, pe atat de fanteziste si sa-si alimenteze telegramele. Ea avea de altfel un prieten la Externe care-i fotocopia telegramele provenite din Tripoli. Astfel putea, de la o sedere la alta, sa identifice nuantele din mesajele Ghidului Revolutiei sau sa-i desluseasca vorbele. Nu m-as fi asteptat vreodata s-o gasesc la Tripoli, chiar pe un ecran de televizor, la mai multi dupa caderea lui Gaddafi.”
