Omul de cretă

Descriere

Daca va plac cartile mele, o sa va placa si asta. - Stephen King Nu rascoli amintirile copilariei daca stii ca ascund secrete intunecate... In 1986, Eddie si prietenii lui isi petrec zilele mergand cu bicicleta printr-un orasel englez mereu adormit, in cautare de aventuri. Omuletii de creta pe care-i deseneaza peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci cand unul dintre aceste desene ii conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimba definitiv. In 2016, Eddie crede ca a lasat totul in urma. Dar apoi el si prietenii lui primesc un mesaj misterios si trecutul se intoarce la viata mai periculos ca niciodata. Cu adevarat hipnotic, Omul de creta este un roman ca un cosmar, unul care iti accelereaza pulsul si iti ingheata sangele in vine. - A.J. Finn O carte care va va aminti de IT: povestea la persoana intai, alternarea dintre trecut si prezent si capitolele care se termina in suspans. Un roman care surprinde inteligent atmosfera insulara si usor sinistra a unui orasel de provincie. Copiii din anii ’80 vor fi cuprinsi de nostalgie. - Kirkus Reviews Fragment din cartea "Omul de creta", de C.J. Tudor "Padurea marginea orasul Anderbury, acolo unde suburbia se termina si incepeau terenurile si campiile. Desi nu avea sa mai dureze mult. Orasul se dezvolta deja in aceasta directie. O mare portiune de pamant fusese deja rasa pana la pietris si pamant. Din pamant au aparut caramizi, ciment si schele. Pe un anunt scria "Complexul Salmon" cu litere mari si vesele. "Construim case si castigam inimi de 30 de ani." Zona era inconjurata de un gard din sarma. In spate se vedeau siluetele uriase ale masinariilor care aratau ca niste dinozauri robotizati, dar nemiscati pentru moment. Oameni zdraveni cu veste portocalii si blugi erau pe acolo, fumand si band din cani. De la un radio se auzea tare Shakin' Stevens. Erau mai multe anunturi pe gard. INTRARE INTERZISA. PERICOL. Am mers cu bicicleta in jurul terenului, apoi pe o carare ingusta ce se intindea de-a lungul mai multor loturi agricole. In cele din urma, am ajuns la un gard mic din lemn, cu un parleaz. Am sarit de pe bicicleta si am trecut-o peste gard, apoi am intrat in imbratisarea racoroasa a padurii. Nu era o padure uriasa, ci deasa si intunecata. Se formase intr-o vale, se strangea si apoi se largea, copacii ramanand in urma, lasand loc tufisurilor joase si pietrelor albe, calcaroase. Ba mergeam pe bicicleta, ba o caram in spinare pe masura ce intram in padure. Auzeam sipotul unui paraias. Razele soarelui se strecurau printre coroanele copacilor. Un pic mai in fata am auzit soapte. Am vazut ceva albastru si verde. O spita argintie. Gav Grasu, Metal Mickey si Hoppo erau ghemuiti intr-un luminis, protejati de frunzis si tufisuri. Deja construisera cam jumatate dintr-un barlog impresionant, din crengi impletite si legate in jurul unei prelungiri formate de o craca rupta. - Uite! a exclamat Gav. E Eddie Munster si tac-su bate ca la fasole. Asa ne distra Gav Grasu saptamana asta. Facea tot felul de comparatii. Hoppo a ridicat privirea si mi-a facut cu mana. Metal Mickey nu s-a deranjat. M-am strecurat printre tufe si mi-am pus bicicleta langa ale lor, fiind constient ca a mea era cea mai veche si mai ruginita."