Feed. Inlocuirea/Nick Clark Windo

Descriere

Atotstiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricand si de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe sa traiasca in absenta lui. Orice interactiune, orice emotie, orice imagine ajunge instantaneu pe Feed. Este instrumentul esential pe care se bazeaza toti oamenii pentru a se instrui, dar si pentru a afla mai multe despre gandurile si sentimentele sotilor, parintilor, copiilor, colegilor, sefilor sau angajatilor. Intr-o zi insa, Feedul se prabuseste, iar Tom si Kate trebuie sa invete sa supravietuiasca  in absenta lui. Lipsti dintr-odata de toate cuceririle tehnicii si siliti sa traiasca in cea mai crunta saracie, cei doi incearca sa nu se dea batuti. Cand fiica lor, Bea, in varsta de sase ani, dispare, lupta devine si mai apriga, iar intrebarile se inmultesc. Cine a luat-o? Cum poti cauta pe cineva intr-o lume din care tehnologia a disparut cu totul? Si, mai ales, ce se intampla atunci cand nu mai esti sigur ca oamenii pe care ii iubesti sunt cine pretind ca sunt?   M-a captivat de la primele randuri si m-a bantuit zile intregi dupa ce am terminat de citit. - SJ Watson, autorul romanului Inainte sa adorm   O carte cu adevarat originala si inteligenta. Un thriller intens, imbacat in haina unui cosmar distopic inspaimantator de plauzibil, cu intorsaturi de situatie care iti vor face inima sa explodeze. - C.J. Tudor, autorul bestsellerului Omul de creta   Un roman de debut care te pune pe ganduri, indemnandu-te sa cugeti la subiecte precum conectare, deconectare si identitate, intr-un viitor  nu prea indepartat. - Library Journal   Un debut stralucit, plin de emotie. - Daily Mail
Fragment din romanul "Feed. Inlocuirea" de Nick Clark Windo:

"- Credem ca ceva... invadeaza oamenii in timp ce dorm, Sergentul acela, Vaughn, cand l-a ucis pe presedintele Taylor, nu era, de fapt, sergentul Vaughn... Isi mestecase iar buza, in timp ce pungile de sub ochi ii cresteau din ce in ce, deveneau tot mai rosii, apoi le spusese ca oamenii mergeau la culcare ei insisi, dar se trezeau cu totul altcineva. Pareau la fel, vorbeau la fel, insa, pe dinauntru... pandea ceva. In asteptare. Ca sa ucida. - Am capturat unul, insa rezista interogatoriului. Cred ca  are Feedul blocat. Toti acei criminali... Feedurile le sunt blocate din clipa in care se trezesc... Tom folosise in mod constient tonul pe care-l folosea de obicei cu clientii sai; situatia de fata fusese de asa natura, incat fusese necesar sa detina controlul. - Personalitatea este doar o polarizare a reactiilor, Ben. Modul in care ne comportam o data creeaza o probabilitate de a ne comporta asemanator intr-o situatie viitoare. Creierele noastre nu sunt hard diskuri; ele nu pot fi sterse. Oamenii nu pot fi preluati. - Nu te-am chemat aici ca sa ne certam. Ben abia de se deranjase sa ofteze cand se ridicase. In timp ce se indeparta, cuvintele lui erau purtate pe sub boltele de sticla pana ajunsese in dormitoare, situate mult deasupra lor, in varful turnului, care reprezenta homeHubul familiei. - Tom, suntem invadati! Ceva, sau cineva, o face cu noi pe hackerul in timp ce dormim. Apoi ucide. Nu stim ce vor sau de ce o fac, dar credem ca lucrurile se vor inrautati. Ar putea muri miliarde de oameni. Eu te avertizez din timp. Asa se procedeaza intr-o familie. Tata considera ca te vei impotrivi, asa ca am trimis oameni care sa-ti goleasca deja casa. Iti vor aduce chiar si cainele. Deci, vrei cafea sau nu? Tom isi strecoara umerii prin gaura din gardul ud de roua, apoi scoate clestele de taiat lacate si reteaza lantul din jurul portii. In timp ce acesta cade, lacatul izbeste asfaltul faramitat precum capul unui piton din filmuletul unor copii. Dintr-odata, ii miroase - chiar poate, oare? - a cafea prajita adusa de briza; poate simti bucuria extraordinara cand a aflat ca sotia lui a ramas gravida; coplesitoarea senzatie de pierdere; zapaceala generala, cand s-a trezit in apartamentul incapator al tatalui sau, in timp ce lumea era in cadere libera in jurul lor. Incearca sa nu se mai gandeasca la trecut, insa ceva din el a evadat noaptea trecuta, declansat, poate, de moartea lui Guy, a lui Jane, de faptul ca au fost luati, si simte iar obisnuita panica. Il roade pe dinauntru. Se simte plin de energie, cu simturile in alerta, si extraordinar, extraordinar de epuizat. Chiar si simplul efort de-a merge mai departe i se pare prea mult - de parca sa inainteze, sa paseasca inainte, sa le sopteasca lui Graham si lui Danny, aflati chiar langa el, ca are nevoie de ajutorul lor ar putea tulbura lumea si ar putea atrage atentia tuturor celor ramasi asupra lor.”