Gorbaciov. Viata și epoca lui

Descriere

Gorbaciov. Viata si epoca lui de William Taubman, laureat al premiului Pulitzer In 1985, cand Mihail Gorbaciov a devenit conducatorul Uniunii Sovietice, aceasta era una dintre cele doua supraputeri mondiale. Pana in 1989, politicile sale liberale, perestroika si glasnostul, au transformat complet comunismul sovietic. Pana in 1990, el, mai mult decat oricare altcineva, a pus capat Razboiului Rece, iar in 1991, dupa ce a scapat ca prin urechile acului dintr-o tentativa de puci, Gorbaciov a prezidat fara sa vrea prabusirea Uniunii Sovietice pe care incercase s-o salveze. In cea dintai biografie atotcuprinzatoare a ultimului conducator sovietic, William Taubman arata cum un fiu de tarani a devenit groparul sistemului sovietic, cum a urcat pana in varful unui sistem conceput sa-i tina pe cei ca el la nivelul de jos, cum a gasit interese comune cu ultraconservatorul presedinte american Ronald Reagan si cum a ingaduit ca URSS si imperiul sau est-european sa se dezintegreze, fara a utiliza forta pentru a le pastra. Pe tot parcursul cartii, Taubman zugraveste multiplele fatete ale caracterului unic al lui Gorbaciov care, potrivit chiar cuvintelor lui, il fac „greu de inteles”. A fost el, oare, cu adevarat un conducator maret sau a fost doborat, intr-un final, de propriile carente, precum si de fortele inflexibile cu care s-a confruntat?   Bazandu-se pe interviuri cu Gorbaciov, pe transcrieri si documente din arhive rusesti si pe interviuri cu asistenti si consilieri de la Kremlin, dar si cu lideri straini, portretul extrem de personal facut de Taubman se extinde la casatoria remarcabila a lui Gorbaciov cu o femeie pe care a iubit-o profund. Nuantata si patrunzatoare, totusi necrutatoare si onesta, prezentarea aceasta vasta are toata amplitudinea unui roman rus maret.   William Taubman este profesor emerit de stiinte politice la Colegiul Amherst. Biografia lui despre Hrusciov, aparuta in limba romana la Editura Meteor Publishing, a castigat Premiul Pulitzer si National Book Critics Circle Award. El traieste in Amherst, statul Massachusett. Fragment din cartea "Gorbaciov. Viata si epoca lui" de William Taubman: "- Evident ca ne-am exprimat sprijinul pentru reunificarea Germaniei, ar fi zis, se pare, fostul prim-ministru britanic Edward Heath in 1989, pentru ca stiam ca nu se va intampla niciodata. Insa acum "chestiunea germana" reaparuse. Avea oare RFG-ul sa ceara cat mai curand unificarea? Aveau oare sa i se alature principalii sai aliati europeni, Franta si Marea Britanie, si Statele Unite? Iar intr-un asemenea caz, cum ar fi reactionat Moscova? Secretarul de stat american James Baker era ingrijorat ca "Gorbaciov nu va accepta schimbarile din RDG". Dupa ce platise "un pret imens" pentru a-i invinge pe nazisti si deoarece avea "400.000 de soldati de elita in RDG", Moscova daduse clar de inteles pe toata durata Razboiului Rece ca "nu va tolera amenintarea unei Germanii reinviate". Cancelarul Kohl se temea ca mesajul pe care Gorbaciov i-l adresase pe 10 noiembrie era "o amenintare voalata". Pe 10 noiembrie, Mitterrand a afirmat: - Gorbaciov nu va accepta niciodata sa se mearga mai departe pentru ca, in caz contrar, va fi inlocuit de un militarist. Cat despre instigatorii la demonstratii in Berlin, potrivit lui Mitterrand, ei se "jucau cu razboiul mondial, fara sa stie ce fac". Astfel de temeri nu erau deloc exagerate. La scurt timp dupa caderea Zidului, Gorbaciov i-a spus lui Veaceslav Kocemasov, ambasadorul sau in RDG: - Poporul nu ne va ierta niciodata daca vom pierde RDG-ul. Mai tarziu, in decembrie, i-a spus lui Mitterrand ca daca Germania ar fi unificata, "va urma un anunt scurt de numai doua randuri ca un maresal mi-a preluat functia". Dar intre timp, in loc sa-si dezvaluie propriile temeri, Gorbaciov a preferat sa se "afiseze sigur pe sine" si sa arate ca "detinea in continuare controlul total asupra evenimentelor". Gorbaciov "trebuia sa-i faca pe toti sa creada ca nu se intamplase nimic extraordinar", a continuat Graciov. De aceea l-a trimis pe consilierul sau Vadim Zagladin sa calmeze temerile vest-europene privind actiunile militare sovietice in Berlinul de Est. De fapt, "la Kremlin domnea confuzia", nu exista "nicio strategie pentru abordarea unor evenimente care nu erau altceva decat consecintele logice ale propriei politici a lui Gorbaciov". Potrivit spuselor lui Graciov, Sevardnadze si Cerneaev nu erau "nici sensibili, nici indeajuns de competenti" pentru a comunica toate "complexitatile problemei germane", Zagladin n-a avut destula "autoritate (sau tarie de caracter)" ca s-o faca, iar principalul expert in Germania al lui Gorbaciov, Valentin Falin, "nu avea acces zilnic la el". "Timp de cel putin doua luni dupa caderea Zidului", povesteste Graciov, Gorbaciov n-a reusit sa-si dea seama cat de repede se apropia reunificarea Germaniei. Conducatorii occidentali au contribuit la optimismul lui deplasat, parand mai ferm opusi unificarii timpurii a Germaniei decat s-au dovedit in realitate. Ca de obicei, Margaret Thatcher i s-a adresat direct lui Gorbaciov la Moscova pe 23 septembrie, atat de direct, incat a cerut ca remarcile sa nu-i fie consemnate in scris, desi Cerneaev le-a notat imediat dupa aceea. "Marea Britanie si Europa de Vest nu sunt interesate de unificarea Germaniei. Termenii din comunicatul NATO pot suna diferit, dar nu-i bagati in seama. Noi nu dorim unificarea Germaniei care ar submina stabilitatea intregii situatii intemationale si ar putea duce la amenintari la adresa securitatii noastre.""