Privind înăuntru

Descriere

Am fost un om zdrobit, intors spre moarte, nu inspre viata. La 30 de ani, ma imaginam traind doar inca citiva ani, la fel de zbuciumat cum am trait mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celalalt spre copiii mei, opintindu-ma sa mai traiesc o vreme, cit sa vad fetele suficient de mari ca sa se descurce singure. Este un miracol ca nu am murit, traind atit de sinucigas, fara macar sa-mi dau seama. Am trecut razant pe linga moarte, nu doar fiindca am fost ingropata sub o avalansa, ci fiindca am trait fiecare zi ca sa mor. Am facut intoarcerea spre viata in ziua in care am decis sa ma vindec. Nu stiam atunci, insa, ca asta fac, un U turn definitiv spre lumina. Am aflat abia acum, dupa un drum lung si dureros, cind am ajuns. Am adunat in cartea aceasta drumul meu spre sine si lectiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumet ratacit pe calea vindecarii. E darul pe care il intorc vietii, ca m-a ingaduit si asteptat sa ma intorc cu fata spre ea. Fragment din romanul Privind inauntru, de Petronela Rotar "Cu foarte mici exceptii, mamele noastre s-au sacrificat. Am auzit aceeasi poveste, spusa de 14 ori, cu diferite variatiuni. Femei obidite, care si-au redus rolul la cel de mama si sotie, sacrificate, care au avut unul-doua joburi si apoi au dat fuga sa faca totul acasa, treaba care in sine este deja un serviciu foarte greu, sa curete, sa spele, sa calce, sa faca de mincare, sa spele copiii, sa faca teme cu ei, sa puna masa, sa ridice masa, sa spele vasele dupa. Pina au cazut late, pentru ca a doua zi sa o ia de la capat. Femei nefericite, lipsite de placere sexuala, care s-au pus cu totul la dispozitia barbatilor lor, barbati care le-au detinut vietile intr-un fel sau altul. Femei care au facut toata viata ceea ce se astepta de la ele, care nu au divortat, desi uneori luau bataie, femei care au purtat masti toata viata lor, ca sa nu se faca de ris in lume, sat, scara de bloc. Care au disimulat, care nu si-au dat voie sa fie importante pentru ele, care au trait doar prin copii si si-au pierdut sensul cind copiii au plecat de acasa. Astea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat in inconstient, inca de cind ne-am nascut. Nu e de mirare ca simtim vinovatie si inadecvare ori de cite ori facem invers decit au facut ele. M-am simtit vinovata toata viata mea pentru orice lucru am facut pentru mine. L-am facut, oricum, insa vinovatia mi-a ros fiinta intotdeauna. Am preluat de la mama gena de gospodina perfecta: de alaltaieri nu am aspirat si sters praful, asa ca azi fac un efort de vointa uriasa sa stau si sa scriu textul asta in loc sa fac ceea ce imi vine natural: curatenie. Insa ma deranjeaza cumplit ca nu e totul bec in jur. Simt pe umerii mei povara tuturor femeilor generatiilor de dinaintea mea. Toata durerea lor, obida lor, neputinta lor. Am fost, din timpuri imemoriale, doar jumatate de oameni, iar acum devenim oameni intregi cu eforturi uriase. Mi-a fost foarte greu sa fiu femeie. Scriu plingind, fiindca simt ca m-am nascut intr-o lume profund strimba si gresita. "