Orbi

Orbi

Descriere

Nu stiu ce-nseamna sa nu vezi cu ochii, dar stiu ce-nseamna sa-ti orbesti inima, cu tot sangele ei, sa-i dai peste gura instinctului care urla „Nu!“, sa-ti inveti mintea sa-ti justifice drumul in jos. Aceasta carte mi-a spart in fata o oglinda si m-am vazut bucati in toate cioburile ei. Pare ciudat, insa eram intreaga in fiecare ascutitura. Pentru ca totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca sa te-ntorci la tine, ca alta cale nu e, iubeste-te-n farama, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela in cartea asta pulsanda, ravasitor de necesara. - Ana Barton Marturisesc ca am citit cartea Petronelei Rotar de doua ori. Prima data am citit-o incercand sa inteleg fuga, un fel de du-te vino ametitor. Plecari, veniri, localitati, toata lumea fuge aparent pe undeva si constant de propria persoana. Personajul principal sta locului doar vreo cateva saptamani si numai cand are depresie acuta. A doua oara am citit volumul ca sa imi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Calin, cele doua personaje principale, ci si portretul personajului psihodrama, portretul parinte-feminin, portretul parinte-masculin, portretul personajului „societate romaneasca“. Fiecare dintre ele devine pe rand personaj principal, chiar si numai pentru cateva secunde, si apoi decor, obiect de recuzita in caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneste toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusa pana la extrem a unei femei sfasiate intre inertia de a se minti prinsa in constructiile sociale care i-au fost inoculate si incapacitatea de a trai asa. Ca o disectie facuta pe viu, cartea Petronelei este construita in jurul revelatiei dureroase ca, desi ne ascundem sub un munte de mecanisme de aparare cotidiene, de noi insine nu avem unde sa fugim. - Anca Mizumschi Sarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul ca ea trateaza literatura ca pe o problema personala. Una directa, intensa si presanta, care nu sufera amanare. Ea vine in literatura asa cum vii la confesor, la psiholog: aducand cu tine complicatiile cele mai intime si mai chinuitoare ale vietii tale personale, lucrand direct in materia lor dureroasa pentru a ajunge la vindecare. E deopotriva o forma de curaj literar – si una de generozitate. O astfel de carte curajoasa si generoasa, vorbind despre abuz si violenta si rezistenta in fata lor, e si cea de fata. Sunt sigur ca va insemna ceva important – pentru victimele abuzurilor si cele ale literaturii, deopotriva. - Radu Vancu Fragment din roman: "Cele mai multe lucruri il deranjau ingrozitor, iar ea nu stia niciodata care va fi urmatoarea chestie care il va pune pe jar. Putea fi dorinta ei de a iesi la cafea doar cu o prietena, fara ca el sa le insoteasca, prilej de discutii interminabile, ce aveau ele de discutat secret de nu putea sa fie si el, sotul ei legitim, de fata, era evident ca ii ascunde ceva sau, mai rau, nici macar nu intentioneaza sa se vada cu o fata, era doar paravan pentru vreun amantlic. Putea fi ceva atit de simplu cum era nevoia pe care o simtea sa fie citeva momente singura, sa se plimbe. Avea de ales: sa renunte sau sa il minta. Uneori alegea sa renunte, renunta mai mereu la cite ceva ce ar fi facut-o pentru citeva momente sa se simta libera si fericita. Alteori, il mintea. O facea ca sa se protejeze, credea ea, dar mai degraba o facea pentru ca era mai simplu asa. Calin cerea explicatii si putea sa mearga pina in pinzele albe pentru o banala carte de vizita care ii cadea, din neglijenta, din poseta. Atunci cind mergea pe teren, adica in fiecare zi, Alexa primea des carti de vizita; o ajuta lucrul asta mai cu seama sa nu le uite sau scrie gresit numele oamenilor carora le lua interviuri. Dar o carte de vizita pe care era trecut numele unui barbat, iar dedesubt, o functie ce parea importanta, putea avea efectul unui trasnet in cuplul lor. Calin voia sa stie tot: cine era, cum arata, daca o placuse pe Alexa (sigur o placuse, toti o placeau), daca o invitase la cafea, daca ii facuse ochi dulci, daca avea sa se mai vada cu el vreodata, daca era bogat si tot tacimul. Pe Alexa interogatoriile de felul asta o exasperau, isi pierdea foarte repede rabdarea si intelegerea, il repezea, ajungea sa tipe la el; uneori, pentru asa putin lucru ca o carte de vizita cazuta din poseta, se certau si ramineau suparati trei zile intregi. Asa ca, pentru a evita genul asta de discutii, Alexa mintea. Uneori, doar prin omisiune, alteori, de-a dreptul. Simtea ca nu avea de ales; asta era justificarea ei. Poate ca mintise mereu, ca sa-si faca viata mai usoara, iar acum isi dadea seama de asta pentru ca mintea mult, mintea in fiecare zi. Avea o memorie proasta, iar asta o incurca mult atunci cind mintea, caci Calin era foarte vigilent si cauta fisuri in logica unei zile, astepta cea mai mica inadvertenta ca sa poata sari, ca sa poata musca din ea. Oricum ar fi dat-o Alexa, era insuportabil. "

Pe aceeași temă

Petronela Rotar

Petronela Rotar

Petronela Rotar

Petronela Rotar