Pisicile războinice (Vol. 10) Strălucirea stelelor

Descriere

Pisicile Razboinice – Noua profetie. Cartea a X-a: Stralucirea stelelor Un nou teritoriu, un nou inceput pentru Pisicile Razboinice Cartea a X-a surprinde aventurile prin care trec clanurile de pisici dupa sosirea in padurea de pe malul lacului, iar fanii seriei sunt invitati sa descopere alaturi de personajele preferate pericolele ascunse ale unei lumi necunoscute. Seria NOUA PROFETIE urmareste destinul celei mai tinere generatii de razboinici, urmasii eroilor din primele sase carti. Doua-Picioare – asa cum sunt supranumiti oamenii – au devastat padurea care le fusese casa vreme indelungata, doborand si ultimul stejar. Pisicile au fost nevoite sa abandoneze cararile pe care umblasera atat de mult timp. Dupa o lunga si istovitoare calatorie, a sosit si momentul pentru replica mult asteptata: „Acesta este locul”. O raza de speranta a stralucit atunci in ochii pisicilor care s-au adunat una cate una in jurul apei, pana cand valceaua s-a umplut de siluetele lor zvelte. Locul ales este un iaz de forma lunii pline, inconjurat de dealuri impadurite si de povarnisuri stancoase. Aici, toate clanurile vor gasi de mancare, chiar si iarna. Trebuie doar sa invete sa vaneze in acest tinut, prinzand peste din lac sau cautandu-si prada pe dealuri si in apropierea apei. Noul teritoriu va deveni insa cu adevarat casa lor numai atunci cand vor gasi o noua Piatra a Lunii, un loc de intalnire cu spiritele stramosilor razboinici. Mai mult ca niciodata, pisicile razboinice au nevoie de calauzirea Clanului Stelelor. Dar, in timp ce majoritatea asteapta primul semn din partea stramosilor atotstiutori, unii dintre razboinici tes planuri sinistre. Conflictele violente le vor pune din nou la incercare curajul si credinta. Practic, primejdiile din padurea de pe malul lacului nu sunt nici pe departe la fel de sumbre precum amenintarile care izvorasc chiar din mijlocul clanurilor. Adevarul grav si profund este ca problemele din interior reprezinta cel mai mare pericol... Aceste volume au aparut pe lista „New York Times” a celor mai vandute carti si au fost nominalizate pentru o multitudine de premii literare.     Fragment din romanul "Pisicile Razboinice", volumul 10: Stralucirea stelelor de Erin Hunter:       "Gheara de Maracine incerca sa para cat mai neutru, dar nu-si putea retine un sentiment de invidie. Locul acela era perfect pentru Clanul Raului, dar s-ar fi potrivit si pentru Clanul Tunetului. Bine, poate ca nu prinsesera peste in padure, dar puteau invata si, oricum, acolo cresteau suficienti copaci pentru a le oferi si prada cu blana. Gheara de Maracine nu voia sa spuna nimic in clipa aceea, pentru ca ar fi suparat-o pe Picior de Ceata , dar nu puteau lua o decizie finala inainte de a vedea intreg teritoriul.     — Daca avem noroc, vom gasi ceva potrivit pentru toata lumea, a mieunat el ferm.     Picior de Ceata s-a intors repede, cu coada pe sus si cu ochii stralucind de satisfactie.     — Am vazut destul deocamdata, a mieunat ea. Ne-am putea stabili tabara aici, cu siguranta. Sa mergem in continuare, sa vedem daca gasim ceva si pentru clanurile voastre.     Incercand sa nu se simta iritat de ingamfarea cu care le vorbise, ca si cum le-ar fi facut o mare favoare mergand cu ei chiar si dupa ce Clanul Raului isi gasise casa perfecta, Gheara de Maracine a condus patrula, pentru a i se alatura pe cealalta parte a paraului. S-au indreptat apoi catre lac, trecand de locul in care se oprisera pentru a prinde peste, si au iesit dintre copaci intr-un loc deschis care se intin-dea pana pe mal. Nu departe se gasea jumatatea de pod a Doua-Picioare, iar acum, ca erau mai aproape, Gheara de Maracine a simtit un miros vag, dar cunoscut.     — Este o Cale a Tunetului in apropiere! a sasait el.      Blana de pe umeri i s-a zburlit si sangele i-a inghetat cand si-a amintit de monstrii Doua-Picioare care trecusera prin padure, rupand copacii din pamant si lasand in urma lor un peisaj de nerecunoscut, doar noroi si santuri. Oare Doua-Picioare si monstrii lor aveau sa-i alunge si din acest loc?     Langa el, Zbor de Veverita statea cu labele incordate pe pamant si cu blana ridicata, ca si cum si ea isi vedea iar casa distrusa.     — Nu am auzit niciun monstru, a mieunat cu calm Picior de Ceata. Sa mergem sa ne uitam.     A facut un pas inainte, insa cand a privit inapoi si-a dat seama ca nimeni nu o urma.     —  Uitati, a continuat ea, am locuit langa vechea Cale a Tunetului pentru multe anotimpuri, iar monstrii nu au ranit nicio pisica, atat timp cat am fost atenti. Aceasta este deja mai linistita – n-am auzit niciun monstru toata ziua. N-are rost sa va pierdeti asa cu firea. Haideti!     Gheara de Maracine s-a scuturat. Era un pic suparat pe el insusi ca a inghetat la primul semn de pericol, lasand-o pe Picior de Ceata sa preia conducerea patrulei. A pasit cu atentie, iar ceilalti s-au strans in jurul sau. Mirosul de Cale a Tunetului s-a intetit si in scurta vreme au vazut suprafata neagra si tare, care se unduia prin iarba ca un sarpe. Era mult mai ingusta decat Calea Tunetului langa care locuisera ei si, dupa cum spusese si Picior de Ceata, nu erau monstri care sa circule de colo-colo.”