Femeia la treizeci de ani

Descriere

Romanul Femeia la treizeci de ani povesteste, alegind fundalul tulbure al razboaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din inalta societate franceza de secol XIX. Uneori pasionala, alteori palind in fata esecului, viata lui Julie d’Aiglemont se schimba dupa iubirile care ii framinta sufletul, fie ele venite din partea unui tata posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, insa fara merite, ori a unui nobil englez care-i salveaza viata, dar pe care dragostea fata de frumoasa femeie il duce la moarte.   „La femeile tinere, de virsta marchizei, intiia si cea mai sfisietoare dintre toate durerile este cauzata totdeauna de acelasi fapt. Femeia, si mai ales femeia tinara, tot atit de mare prin suflet cit si prin frumusete, nu sovaie niciodata sa‑si indrume viata spre telul catre care si natura si sentimentul si societatea o imping sa se avinte in intregime. Daca intiiul ei vis va sfirsi in mod lamentabil si totusi ea va ramine in viata, va indura cele mai cumplite suferinte, pentru simplul motiv care face ca intiia dragoste sa fie cel mai frumos dintre toate sentimentele. Oare pentru ce o asemenea nefericire nu si‑a avut inca nici pictorul, nici poetul ei, pina acum? Dar poate ea, oare, sa fie zugravita, poate ea sa fie cintata? Nu, natura durerilor pe care le pricinuieste se refuza analizei si culorilor artei. De altminteri, asemenea suferinte nu se marturisesc niciodata: spre a consola o femeie, trebuie sa stii sa i le ghicesti; caci, traite intotdeauna amarnic si resimtite religios, ele ramin in suflet si, ca o avalansa prabusindu‑se intr‑o vale, distrug totul, inainte de a‑si gasi un loc.” (Honore de Balzac) Traducere din limba franceza de H. Gramescu      Fragment din volumul "Femeia la treizeci de ani" de Honore de Balzac:       "— Lordul Grenville! anunta valetul.     Marchiza ramase in picioare, nemiscata. Vazandu-l pe Arthur palid, slab si sfarsit, nici o asprime nu mai fu cu putinta. Desi lordul Grenville era viu contrariat de faptul ca nu o gasise pe Julie singura, paru calm si rece. Dar, pentru aceste doua femei initiate in tainele dragostei sale, stapanirea lui de sine, sunetul glasului, expresia din privire avura ceva din puterea atribuita torpilei. Marchiza si doamna de Wimphen ramasera ca impietrite de via imagine a unei cumplite dureri. Sunetul glasului lordului Grenville facea sa bata atat de crunt inima doamnei d'Aiglemont, incat ea nu indraznea sa-i raspunda, de teama sa nu-i dezvaluie puterea pe care el o exercita asupra ei; lordul Grenville nu cuteza s-o priveasca pe Julie, asa incat doamna de Wimphen trebui sa intretina aproape singura ostenelile unei conversatii fara nici un interes; aruncandu-i o privire plina de o calda recunostinta, Julie ii multumi pentru ajutorul pe care i-l dadea. Atunci, cei doi indragostiti izbutira sa impuna tacere sentimentelor lor, silindu-se sa se mentina intre limitele prescrise de datorie si de conveniente. Dar in curand fu anuntat domnul de Wimphen; cand il vazura intrand, cei doi isi aruncara o privire, si, fara a-si spune un cuvant, intelesera noile dificultati ale situatiei. Era cu neputinta sa i se arate domnului de Wimphen secretul acelei drame, iar Louisa n-avea nici un motiv temeinic de dat sotului ei cerandu-i sa ramana la prietena sa. Cand doamna de Wimphen isi puse salul, Julie se scula ca pentru a o ajuta pe Louisa sa se imbrace, si-i sopti:     — Voi avea curaj. Daca a venit la mine in vazul tuturor, de ce m-as teme? Dar, de n-ai fi fost tu aici, in prima clipa, vazandu-l atat de schimbat, as fi cazut la picioarele lui. Asadar, nu m-ati ascultat, spuse doamna d'Aiglemont cu o voce tremuratoare, intorcandu-se si luand loc pe o canapea pe care lordul Grenville nu indrazni sa se aseze.     — Nu m-am mai putut impotrivi placerii de a va auzi glasul, de a fi langa dumneavoastra. Traiesc o nebunie, un delir. Nu mai sunt stapan pe mine. M-am consultat temeinic, sunt foarte slabit. Am sa mor. Dar a muri fara sa va mai fi vazut, fara sa mai fi ascultat fosnetul rochiei dumneavoastra, fara sa va mai fi alinat lacrimile - ce moarte!     Vru sa se indeparteze de Julie, dar miscarea lui brusca facu sa-i cada din buzunar un pistol. Marchiza privi arma cu niste ochi ce nu mai exprimau nici pasiune, nici gand. Lordul Grenville ascunse pistolul si paru foarte nemultumit de acea intamplare ce putea fi luata drept o siretenie de indragostit.     — Arthur? intreba Julie.     — Doamna, raspunse lordul lasand ochii in jos, venisem coplesit de deznadejde, voiam...     Se opri.     — Voiati sa va sinucideti in casa mea! exclama marchiza.     — Nu singur, spuse el, cu voce dulce.     — Dar cu cine? Cu sotul meu, poate?     — Nu, nu! striga el cu glasul sugrumat. Dar linistiti-va, urma lordul, sumbrul meu proiect s-a stins. Intrand aici, vazandu-va, am simtit ca voi avea curajul sa tac si sa mor, singur.     Julie se ridica si se arunca in bratele lui Arthur, care, printre suspinele iubitei lui, deosebi doua cuvinte pline de pasiune.     — Sa afli fericirea si sa mori... spuse ea. Ei bine, fie!     Intreaga drama a doamnei d'Aiglemont era in acest geamat adanc, geamat al fiintei ei si al iubirii in fata careia femeile lipsite de o religie se prabusesc.”