Blestemul Titanului. PB Percy Jackson și Olimpienii (vol. III)

Blestemul Titanului. PB Percy Jackson și Olimpienii (vol. III)

Descriere

Un telefon urgent de la satirul Grover si Percy Jackson se pregateste de lupta. Cei mai buni prieteni, sabia de semizeu si... mama lui care sa-l duca la destinatie sunt singurele arme de care are nevoie pentru a triumfa. Dar incercarile pe care fiul lui Poseidon trebuie sa le infrunte se tin lant: doi copii, invaluiti in mister, se alatura semizeilor in tabara de antrenament, titanii pun la cale un plan machiavelic de stapanire a Olimpului, un monstru antic ameninta siguranta lumii si a zeilor, iar zeita Artemis, singura care i-ar putea da de urma, a fost rapita. Percy, Grover, Vanatoreasa Zoe si Thalia sunt singurii care pot descalci profetia ce va salva Olimpul si omenirea. Fragment din cartea "Percy Jackson si Olimpienii Vol. 3: Blestemul titanului" de Rick Riordan: "Daca n-ati mai vazut-o pe Thalia aruncandu-se in lupta, inseamna ca niciodata nu v-ati speriat cu adevarat. Foloseste o sulita imensa care apare dintr-un tub de spray lacrimogen pe care-l poarta in buzunar, dar nu asta-i infricosator. Scutul sau seamana cu cel pe care-l foloseste tatal ei, Zeus - numit tot Aegis -, un cadou de la Atena. Scutul are capul Meduzei turnat in bronz si chiar daca nu te transforma in stana de piatra, e atat de oribil, incat la vederea lui, cei mai multi oameni intra in panica si o iau la goana. Chiar si dl. Thorn a tresarit si a marait cand l-a vazut. Thalia a inaintat cu sulita. - Pentru Zeus! a strigat ea. Am crezut ca lui Thorn i-a venit sfarsitul. Thalia a incercat sa-l loveasca in cap, dar el a marait si a parat sulita. Mana i s-a transformat intr-o laba portocalie, cu gheare enorme care-au scos scantei cand au lovit scutul Thaliei. Daca n-ar fi fost Aegis, Thalia ar fi fost taiata-n bucati. Dar asa, a reusit sa se rostogoleasca inapoi si sa aterizeze in picioare. Zgomotul elicopterului se auzea din ce in ce mai tare in spatele meu, dar n-am indraznit sa privesc inapoi. Dl. Thorn a lansat o alta salva de proiectile inspre Thalia si de data asta am vazut cum proceda. Avea o coada - o coada de piele, ca de scorpion, cu tepi in varf. Proiectilele au ricosat din Aegis, dar forta impactului a trantit-o jos pe Thalia. Grover a facut un salt in fata. Si-a dus naiul la buze si a inceput sa cante - o melodie indracita ce suna ca muzica de pe o corabie de pirati. Din zapada au aparut fire de iarba. In cateva secunde, buruieni groase ca niste franghii s-au infasurat in jurul picioarelor dl. Thorn, legandu-l. Dl. Thorn a scos un raget si a inceput sa se transforme. A tot crescut pana a ajuns la forma sa adevarata - cu fata de om, dar cu un corp de leu urias. Coada lui de piele, tepoasa, arunca sageti otravitoare in toate partile. - O manticora! a spus Annabeth care acum era din nou vizibila. Sapca magica cu New York Yankees ii cazuse cand venise langa noi. - Cine sunteti, oameni buni? a intrebat Bianca di Angelo. Si chestia asta ce e? - O manticora? a intrebat Nico cu rasuflarea taiata. Are putere de atac trei mii, plus inca cinci pentru aruncarile de aparare! Nu stiam despre ce vorbeste, dar n-aveam timp sa-mi bat capul cu asta. Manticora a facut bucati buruienile magice ale lui Grover si apoi s-a intors spre noi maraind. - La pamant! Annabeth i-a trantit pe fratii di Angelo in zapada. In ultima clipa, mi-am adus aminte de scut. Mi-am lovit ceasul de mana si din el a iesit un vartej de foite de metal care s-au transformat intr-un scut gros de bronz. La tanc. Tepii s-au izbit de el cu asemenea forta, c-au ciobit metalul. Minunatul meu scut, primit in dar de la fratele meu, era serios deteriorat. Nu eram sigur ca va rezista unei a doua salve."

Pe aceeași temă

Rick Riordan