Elias şi spioana cărturarilor PB

Descriere

   Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – si, in secret, cel care isi doreste cel mai putin sa se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat sa participe la o competitie nemiloasa al carei castigator va fi desemnat imparat.        Laia face parte din clanul Carturarilor, inrobit de multi ani de catre Razboinici. Cand fratele ei este arestat sub acuzatia de tradare, Laia ia legatura cu miscarea de rezistenta impotriva asupritorilor, in speranta ca ii vor elibera fratele. In schimbul ajutorului, rebelii ii cer sa se strecoare in Academie si sa spioneze pentru ei.     Cand Elias si Laia se intalnesc, isi vor da seama ca legatura dintre ei este mult mai puternica decat ar fi crezut vreodata si ca soarta Imperiului se afla in mainile lor. Destinele li se incruciseaza intr-o poveste care se citeste cu sufletul la gura, despre curaj, iubire, loialitate si libertate, intr-o lume in care totul le este potrivnic.     „M-a dat gata… O carte intunecata, complexa, vie, romantica – asteptati-va sa va simtiti complet transportati.“ - MTV.com     „Un lucru pot spune cu siguranta: n-o poti lasa din mana. La un moment dat, pur si simplu n-o mai poti lasa din mana. Sabaa Tahir este o scriitoare buna, dar mai ales este o povestitoare foarte buna.“ - The Huffington Post     Fragment din romanul "Elias si spioana carturarilor" de Sabaa Tahir:     “— Sunt aspirantul Elias Veturius de la Blackcliff, am spus eu, coborand vocea si facand-o la fel de plata ca puntea. Preiau comanda acestei ambarcatiuni.     Barbatul clipeste si analizeaza imaginea din fata lui: doua Masti, una plina de sange, de parca ar fi fost torturata, cealalta practic dezbracata, cu o barba de sapte zile, cu parul zburlit si cu o lucire nebuna in ochi.     Dar se vede treaba ca negustorul si-a facut stagiul in armata Razboinicilor, pentru ca dupa o clipa da aprobator din cap.     — Sunt la dispozitia dumitale, lord Veturius.     — Du corabia la docurile din Serra. Acum.     Capitanul striga ordine catre oamenii lui, cu un bici in mana. In mai putin de un minut, vasul se indreapta spre Serra. Ma uit incruntat la soarele care coboara spre apus, dorindu-mi macar sa incetineasca putin. Nu mi-a raamas mai mult de jumatate de ora si trebuie sa ma descurc prin imbulzeala din port si sa urc la Blackcliff.     Timpul e scurt. Prea scurt.     Helene geme si o las usor pe punte. In ciuda brizei racoroase de pe rau, transpira abundent si are pielea palida ca ceara. Deschide o clipa ochii.     — Asa de rau arat? ma intreaba ea dupa ce-mi vede expresia de pe chip.     — De fapt, arati mai bine ca de obicei. Stilul muma-padurii ti se potriveste.     Zambeste. E un zambet neobisnuit, dulce, dar car dispare imediat.     — Elias, nu ma poti lasa sa mor. Daca mor, atunci tu...     — Nu vorbi, Hel. Odihneste-te.     — Nu se poate sa mor. Profetul a spus ca daca traiesc, atunci...     — Sssst...     Pleoapele ei se zbat si se inchid. Ma uit nerabdator la portul din Serra, aflat la aproape un kilometru distanta plin de marinari, de soldati, de cai si de carute. As vrea sa zoresc corabia, dar sclavii deja vaslesc frenetic, cu biciul capitanului pe spinare.     Inainte ca vasul sa acosteze, capitanul coboara pasarela, striga dupa un legionar aflat prin preajma si ii rechizitioneaza imediat calul. De data asta sunt recunoscator pentru seriozitatea disciplinei Razboinicilor.     — Mult noroc, lord Veturius! imi ureaza capitanul.”