Copiii și ecranele luminoase

Descriere

Dr. Nicholas Kardaras este specialist in dependenta cu reputatie internationala. Interesat de noile fenomene culturale care isi fac loc cu destul de multa perfidie in viata contemporana, a cercetat in ultimii ani posibilele efecte ale „revolutiei tehnologice” din ultimele decenii. Rezultatele sunt in acelasi timp uimitoare si graitoare pentru toti parintii care cred ca sunt foarte grijulii, atunci cand le pun copiilor la dispozitie foarte devreme tehnologia moderna. Dincolo de corul vocilor care incurajeaza aceasta atitudine, estompate de publicitatea interesata a producatorilor de jocuri si spatii virtuale, tot mai multe cercetari scot la iveala efectele negative ale interactiunii timpurii cu ecranele. Copiii si ecranele luminoase ar trebui sa fie un semnal de alarma – si totodata un ghid de ingrijire corecta a copilului – pentru orice parinte responsabil. Cu multa rabdare si experienta, autorul explica in detaliu paleta de afectiuni carora copiii le pot cadea victima, oferind totodata argumentele si solutiile care ii pot ajuta pe parinti sa intervina la timp.    Fragment din volum:       “TULBURARILE CLINICE SI EFECTUL DE COPII Al ECRANULUI        Acum cativa ani lucram cu un tanar pe nume „Robert" care avea sindromul Asperger — o tulburare de dezvoltare considerata la limita functionala a spectrului autist. Robert era din sud, dar se mutase in nord pentru a locui cu simpatica lui bunica in urma mortii neasteptate a mamei sale, cand el avea treisprezece ani.     Cand l-am intalnit, era un baiat de saisprezece ani, delicat si cu abilitati interpersonale foarte slabe — de exemplu, nu stabilea contact vizual si nu avea nicio idee despre cum sa se implice intr-o conversatie. Avea si unele comportamente bizare care nu il ajutau sa se adapteze la scoala: ducea cu el o maimuta de plus si, uneori, se baga sub banca si refuza sa se miste. Si mai era un lucru: Robert era un dependent de jocuri scapat de sub control, consumat intru totul de seria Final Fantasy.     Avea un Game Boy pe care se juca intruna la scoala si acasa avea un calculator pe care se juca din momentul in care venea de la scoala pana cand adormea — ceea ce se intampla adesea in fata calculatorului. Biata lui bunica, care se straduia sa-i modereze comportamentul, se plangea: „Nu pot sa stau treaza toata noaptea ca sa-l gonesc de la calculator!" La scoala era aproape mut, iar la grupul de consiliere de-abia daca participa — pana cand se aducea in discutie subiectul jocurilor; atunci se indrepta in scaun si vorbea cu o voce rapida si monotona despre diverse amanunte ale jocului.     Cand Robert a ramas corigent la toate materiile din cauza lipsei de interes, bunica lui a oprit in sfarsit toate electronicele — dintr-odata. A resimtit timp de cateva zile furia lui exploziva, dar in cele din urma baiatul s-a calmat. La scoala, bietul copil incerca sa imprumute dispozitivele altor elevi, dar era foarte greu, din cauza slabelor lui abilitati sociale, din moment ce nu avea prieteni si nu se putea exprima clar: adesea mormaia si se uita in alta directie. Robert a avut trei sau patru caderi psihice la scoala, in care s-a urcat pe banca si a urlat ori s-a dat cu capul de perete."