Maestrul bucătar

Maestrul bucătar

Descriere

    Criza financiara isi face simtite efectele pana si in lumea rarefiata a bucatariei europene de lux, lasandu-i fara slujba pe Maravan, un tanar cu un talent exceptional de bucatar, si pe Andrea, o chelnerita extrem de atragatoare. Dupa ce sunt dati afara de la Chez Huwyler, restaurantul elitist unde lucreaza, cei doi hotarasc sa-si deschida propria afacere, livrand meniuri romantice pentru cupluri. Dar nici macar magia culinara nu poate lupta cu dificultatile pietei, si, curand, tinerii sunt siliti sa patrunda intr-o lume dominata de lacomie, crima si sex si sa lupte pentru propria supravietuire.     Thriller si poveste de dragoste, cartea lui Martin Suter, plina de ispravi culinare si de aventuri sexuale, contine la final 16 retete care te fac sa-ti lase gura apa.     Fragment din volum:       “Era abia a doua oara cand Maravan gatea in locuinta Andreei, insa aveau deja un fel de rutina. El stia unde gasea tot ce-i trebuia, iar ea nu mai trebuia sa puna intrebari despre aranjarea mesei si decorarea spatiului. Fiecare isi facea treaba in liniste, ca o echipa cu experienta.     Oaspetele de azi era psihologul Esther Dubois. Andrea o cunoscuse in urma cu ceva timp intr-un club. Desi era insotita de un barbat, asta nu o impiedicase sa ii faca Andreei complimente ostentative.     Esther Dubois era un renumit terapeut sexual, care avusese timp de cativa ani o rubrica foarte bine primita cu sfaturi pentru viata sexuala intr-o publicatie pentru femei de peste patruzeci de ani. Avea si ea peste patruzeci de ani, isi vopsise rosu aprins parul care albise prea de timpuriu si era o prezenta obisnuita in paginile mondene.     Andrea o sunase la cabinet si nu intampinase deloc greutati in a o invita acasa.     - La un incitant experiment terapeutic culinaro-sexual, asa cum se exprimase ea.     Esther Dubois intarzie o jumatate de ora. Venise cu un buchet imens de cale albe, pentru ca erau florile care, spunea ea, se potriveau cel mai bine temei serii. Andrea i-l prezenta pe Maravan cu urmatoarele cuvinte:     - Acesta este Sri Maravan, un mare guru al bucatariei erotice.     Andrea nu vorbise in prealabil cu Maravan nici despre Sri, nici despre guru, iar din reactia lui isi dadu seama ca ar fi fost bine sa o fi facut. Ii intinse musafirei mana cu un zambet rusinat dupa care se reintoarse la treaba lui.     - Mor de curiozitate, spuse Esther Dubois cand Andrea o conduse in camera intunecoasa, scaldata in lumina lumanarilor. Se facu imediat confortabila pe perne si intreba:     - Fara betisoare parfumate? Fara muzica?     - Sri Maravan considera ca acestea iti distrag atentia. Una, de la aroma mancarurilor, cealalta, de la muzica inimii. Nici asta nu discutase in prealabil cu Maravan. Andrea lua clopotelul si suna. Doar atat imi permite."

Pe aceeași temă

Martin Suter