Opere 3: Un român la Paris

Descriere

     Jurnalul lui Tepeneag din 1971 este interesant, fara doar si poate, nu numai prin ce ofera ca document. Cititorul va observa, strabatandu-l, cum materia insemnarilor se organizeaza spontan, potrivit unei logici epice […], naratiunea se incarca de dramatism, de tensiuni dramatice, pe masura ce inaintam in lectura. (Gabriel DIMISIANU)     Un roman la Paris este, de fapt, jurnalul unui cititor de literatura, al unui om de cultura permanent conectat la evenimentele politice si literare care decid mersul unui intreg deceniu. […] Jurnalul parizian este contaminat (si asta este calitatea sa principala, alaturi de confesiunile auctoriale) de analize teoretice asupra situatiilor politice externe. La fel, notatiile permanente cu privire la personaje politice si literare ale vremii construiesc imaginea panoramica a situatiei din exil.(Stefan BAGHIU)      Fragment din jurnal:       „26 noiembrie 1971      Am telefonat la Ambasada dupa oarecare ezitari. Consulul n-a vrut sa discute la telefon: sa ma duc acolo. Am fixat pentru marti, 30. Ma voi duce. Ce-am sa risc? Sa ma aresteze? Sa-mi retina pasaportul? Ma duc insotit de cineva care sa stea la cafeneaua din colt si sa „dea alarma" in cazul ca nu ma intorc in timpul fixat (sfatul lui Preda). Azi am vorbit la telefon cu Eugen Simion care mi-a spus ca a primit o scrisoare de la Dumitru Micu, din Romania (deci trecuta prin Cenzura). Printre altele ii comunica o stire aproape senzationala: cartea lui Goma a fost citita „sus" si a placut! Ce concluzie se poate trage? Mai mult: „cel de sus" le-a facut scandal „celor de mai jos" ca aceasta carte n-a fost publicata in Romania. Elasticitatea de acrobat a lui Ceausescu e de-a dreptul uluitoare. Trebuie totdeauna avuta in vedere. Dar mai e ceva: si anume ca Goma va castiga partida si in Romania, ceea ce ii va face sa turbeze de furie pe „cei cuminti". Oare pedagogia curajului isi va da pana la urma roadele?     M-am intalnit cu d-l Ion Dragu, un batran de vreo 80 de ani care se tine excelent. A fost consilier cultural la diverse ambasade romane in Occident, inainte de razboi. Foarte bine informat, la curent cu toata literatura noua romaneasca. Stia de grupul oniric (nu-i place termenul), de toate luptele si intrigile literare, de isprava lui Breban etc. Despre Breban stia mai mult decat mine: auzise in plus ca ar fi cerut cetatenia germana, mai precis un pasaport prelungit pe zece ani (ceea ce parca am auzit si eu vorbindu-se... prin targ). „Mos" Dragu cunoaste mai bine decat mine pe oamenii politici; mi-a spus tot felul de nume de care eu habar n-aveam. Voia sa se arate neutru (din punct de vedere politic), n-a facut nici „inainte" politica, iar fata de Ceausescu ar avea mai degraba simpatie, daca nu chiar admiratie.”