Genurile muzicii - Ideea unei antropologii arhetipale
Descriere
”Genurile muzicii sunt ca genurile oamenilor. insa cum doar oamenilor le revine a fi intrupati in femei sau barbati, muzica le reintrupeaza pe ambele travestindu-le metaforic in cantec si dans. Inventate de oameni dupa propriul chip si asemanare, genurile muzicii pastreaza in genele lor insemnele celor doua arhetipuri de dinaintea tuturor celorlalte. Le confera o identitate stilistica, le innobileaza cu o demnitate canonica si printr-o indelungata uzanta le inventeaza memoria propriei lor istorii. De abia in muzica femininul isi releva esenta prin invizibilitatea nocturna a vocii cantate, iar masculinul se destainuie prin vizibilitatea diurna a corpului in miscare. Ca si la oameni, ambele genuri ale muzicii sunt semne sacre ale vietii, imprastiate cu darnicie, insa ascunse cu grija in fiecare din sumedenia de rase si specii mari si mici ale lumii sonore ‒ coral si simfonie, misa si lied, cvartet si opera, balet si rock’n’roll, uvertura si preludiu, ragtime si oratoriu, arie, concert instrumental si multe altele. Doar astfel, prin propriile ei genuri, muzica ajunge sa comunice oamenilor, convocandu-i sa participe la tot atatea specii de experiente si atragandu-i spre regasire in inefabilul sonoritatii vii.” (Oleg Garaz) Fragment din volum: “Spre deosebire de contextul istoric al secolului al XVI-lea, un inceput al expansiunii colonizatoare, in care intreaga lume era impartita in doua zone de influenta apartinand regatelor spaniol si portughez, prima jumatate a secolului al XX-lea afiseaza aceeasi imagine scindata a lumii, insa de aceasta data intre societatile democratice ale Occidentului european-american si, in opozitie, cele totalitare, nascute din furnalul Primului Razboi Mondial. Acestea din urma, la randul lor, se diferentiaza prin accentele ideologice puse pe valorile natiunii (nazismul german) sau ale clasei sociale (bolsevismul rus). Insa indiferent de tipul de organizare sociala, planul existentei culturale este dominat de fenomenul culturii de masa cu un accent pus pe accesibilitate si caracterul de mobilizare prin agrement (sensul democratic) sau mobilizare prin coercitie (totalitarismul nazist sau bolsevic). Dinamismul extraordinar al culturii occidentale de agrement isi dovedeste fecunditatea prin emergenta internationala a muzicii de jazz si ulterior prin mondializarea unei adevarate „contraculturi" a muzicii rock si a muzicii comerciale pop. Toate trei traditiile se inradacineaza in genul de cantec. Insa in spatele acestui „paravan" spectacular, ca alternativa a liedului clasic european, se dezvolta o a patra, care este traditia art song. Cantareata de jazz Ella Fitzgerald (ca si Nat „King" Cole, Frank Sinatra si pana la Ringo Starr, Rod Stewart sau Sting) exploateaza acest filon prin interpretarea a peste doua sute cincizeci de piese adunate sub titlul generic de „songbook" (titulatura cumulativa fiind Great American Songbook) si apartinand mai multor compozitori precum Cole Porter (1956), Richard Rodgers si Lorenz Hart (1956), Edward Kennedy „Duke" Ellington (1957), Irving Berlin (1958), George si Ira Gershwin (1959), Harold Arlen (1961), Jerome Kern (1963) si Johnny Mercer (1964), toate inregistrate sub forma de album la casa de discuri Verve. Mai multe songuri din aceasta colectie devin standarduri de jazz, servind ca teme pentru improvizatii solistice sau colective: Over the Rainbow, It's only a Paper Moon, Stormy Weather de Harold Arlen; Cheek to Cheek, Puttin' on the Riiz de Irving Berlin; In a Sentimental Mood, Sophisticated Lady, Take the 'A' Train de Duke Ellington; Summertime, I Got Rhythm, The Man I Love, Fascinating Rhythm de George si Ira Gershwin; precum si nu mai putin celebrele Night and Day si I've Got You Under My Skin de Cole Porter."
