Fericit până la adânci bătrâneți. Cum să evadăm din mitul vieții perfecte.
Descriere
„Sunt de părere că impactul oricărei narațiuni sociale ar trebui să fie evaluat în conformitate cu modul în care îi face pe oameni să se simtă. Ar putea suna bine să fii un om de succes, dar e posibil să nu‐ți dea un sentiment plăcut; și, dacă nu te face să te simți bine, nici nu ar trebui să sune bine. Fiecare dintre noi trebuie să fie atent la realitățile propriilor experiențe, iar în încercarea de a fi fericiți și a nu face rău altora, trebuie să ne aliniem mai aproape de experiențele noastre (care sunt fluide), și nu de etichete (tată, profesor, culturist etc.), care tind să fie mai rigide.” „Există nenumărate povești despre cum ar trebui să ne trăim viața. Se așteaptă de la noi să fim ambițioși, să găsim iubirea veșnică și să avem grijă de sănătatea noastră. Aceste narațiuni sociale deosebit de dominante pot avea rolul de a ne face viața mai ușoară, oferindu‐ne indicații privind comportamentul, și ar putea uneori să ne facă și mai fericiți. Dar sunt, în esența lor, povești – și unele care e posibil să nu fi fost inițial gândite având în perspectivă oamenii de azi. De aceea multe dintre aceste povești sfârșesc prin a crea un fel de disonanță socială prin intermediul căreia, în mod pervers, pot face mai mult rău decât bine. Devin ceea ce voi numi capcane narative, care împreună formează mitul vieții perfecte.” (Paul Dolan) PAUL DOLAN este profesor și șeful Departamentului de Științe Economice la London School of Economics and Political Science. A fost profesor-invitat în cadrul Universității Princeton și face parte din board‐ul US National Academy of Sciences Panel, organizație care măsoară nivelul național de bunăstare emoțională. Este autorul cărții Happiness by design. „O carte extraordinară, plină de profunzime și care schimbă paradigme sociale.” Nassim Nicholas Taleb, autorul cărții Lebăda neagră „Ideile din această carte sunt fascinante.” Adam Alter, autorul cărții Roz tranchilizant