Maitreyi

Descriere

Marea reusita a acestei carti vine, probabil, din incercarea de a transforma erosul in nodul gordian al celor doua aspiratii.
Pe de o parte, dragostea eroului pentru Maitreyi ii da acestuia senzatia unei perpetue aventuri, compuse din sentimente irepetabile care indeamna la uitarea de sine.
Pe de alta parte, eroina romanului se constituie in singurul punct fix al contemplatiei sale, fiind investita cu toate calitatile absolutului.
Toata strategia narativa a discursului e orientata in aceasta directie, ceea ce face din Mircea Eliade unul dintre cei mai inteligenti constructori de universuri romanesti din toata, literatura romana. - Gheorghe Craciun 


Fragment din romanul Maitreyi, de Mircea Eliade

"As vrea sa marturisesc de la inceput si raspicat ca niciodata nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei. Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei. Daca ma gandeam adesea la Maitreyi, daca in jurnalul meu din acel timp se gasesc notate o seama din cuvintele si intamplarile ei, daca, mai ales, ma turbura si ma nelinistea, aceasta se datora straniului si neintelesului din ochii, din raspunsurile, din rasul ei. Este adevarat ca spre fata aceasta ma simteam atras. Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pana si pasii ei. Dar as minti daca n-as spune ca intreaga mea viata din Bhowanipore - nu numai fata - mi se parea miraculoasa si ireala. Intrasem atat de repede si fara rezerva intr-o casa in care totul mi se parea neinteles si dubios, incat ma desteptam cateodata din acest vis indian, ma intorceam cu gandul la viata mea, la viata noastra, si-mi venea sa zambesc. Ceva se schimbase, desigur. Nu ma mai interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai vedeam pe nimeni, in afara de musafirii familiei Sen, si incepusem aproape sa-mi schimb chiar lecturile. Incetul cu incetul interesul pentru fizica matematica a scazut, am inceput sa citesc romane si politica, apoi tot mai multa istorie.
S-a intamplat insa altceva. Maitreyi ma intreba intr-o zi daca vreau sa invat bengaleza: mi-ar da ea lectii. Eu imi cumparasem deja, din cea dintai saptamana, un manual simplu pentru conversatia bengaleza, din care citeam pe ascuns, trudindu-ma sa prind intelesul acelor cuvinte pe care le striga Maitreyi cand era chemata sau cand se supara. Invatasem, astfel, ca "giace" inseamna "vin acum"; iar "ki vishan!" - pe care il auzeam in orice discutie - un fel de exclamatie si mirare, ceva cam "ce extraordinar!" Manualul meu nu prea m-a invatat mult, si cand Maitreyi mi-a propus sa luam lectii impreuna, am primit. In schimb eu trebuia sa-i dau lectii de franceza.
Chiar in acea zi, imediat dupa masa, ne-am asezat la lucru, in odaia mea. Ma sfiisem intai sa luam lectiile in odaia mea si propusesem biblioteca, dar inginerul m-a sfatuit sa ramanem la mine, unde e mai multa liniste. (Eforturile vizibile pe care le facea Sen ca sa ma imprieteneasca cu Maitreyi si toleranta excesiva a d-nei Sen ma stinghereau tot mai mult, ma faceau banuitor, rautacios.(...) "