Casa spiritelor

Descriere

Casa spiritelor este o scrisoare de dragoste trimisa de Isabel Allende, peste timp si peste lumi, bunicului ei. Astfel s-a nascut saga familiei Trueba, unde ritmurile violente ale unui pamant mitic, ravasit de cutremure si uragane, devin o a doua natura a personajelor. Impletind mistica si politica, splendoarea si decadenta unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducatoare povesti nascute la granita secolului XXI.   Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran in 1993, in regia lui Billie August, cu o distributie de exceptie: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close si Antonio Banderas.   „Pe 8 ianuarie 1981, pe cand ma aflam in Venezuela, am primit un telefon care ma anunta ca bunicul meu iubit era pe moarte. Am inceput sa-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat in primul meu roman, Casa spiritelor, aparut in 1982“, avea sa declare Isabel Allende doua decenii mai tarziu. Astfel s-a nascut saga familiei Trueba, in care ritmurile violente ale unui pamant mitic, ravasit de cutremure si uragane, par o a doua natura a personajelor. Impletind mistica si politica, splendoarea si decadenta unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducatoare carti din literatura contemporana.
Fragment din carte:

"Erau vremuri grele. Pe atunci eu aveam in jur de douazeci si cinci de ani, dar mi se parea ca am toata viata inainte pentru a-mi fauri viitorul si situatia pe care o doream. Munceam ca un animal si, in rarele ocazii in care ma asezam sa ma odihnesc, obligat de pauzele duminicale, simteam ca pierd clipe pretioase si ca fiecare minut de ragaz insemna un secol in care eram departe de Rosa. Traiam in mina, intr-o casuta din scanduri cu acoperis de tabla de zinc, pe care mi-am facut-o singur, ajutat doar de doi peoni. Ea consta intr-o singura camera, patrata in care mi-am pus lucrurile, cu cate o ferestruica in fiecare perete, ca sa circule aerul fierbinte al zilei, si cu obloane pe care le inchideam noaptea ca sa ma apar de vantul inghetat. Tot mobilierul se reducea la un pat de campanie, un scaun, o masa rustica, o masina de scris si un seif greu, pe care a trebuit sa-l aduc cu catarii prin desert, in care tineam leafa minerilor, ceva documente si un saculet din panza de cort in care straluceau bucatelele de aur care reprezentau rodul trudei noastre. Nu era comoda casa, dar eu eram obisnuit cu lipsa de comoditate. Niciodata nu facusem o baie calda, iar amintirile pe care le pastram din copilarie erau de frig, singuratate si un gol permanent in stomac. Acolo am mancat, am dormit si am scris timp de doi ani, fara alta distractie decat niste carti citite si rascitite, un vraf de ziare vechi, niste texte in engleza, care mi-au folosit pentru a invata rudimentele acestei limbi magnifice si o cutie cu cheie in care imi pastram corespondenta cu Rosa. Ma obisnuisem sa-i scriu la masina, facand o copie pentru mine, punandu-le in ordine dupa data, impreuna cu putinele scrisori pe care le-am primit de la ea. Mancam acelasi tain care se gatea pentru mineri si interzisesem alcoolul in mina. Nu tineam nici acasa, pentru ca mi-am zis mereu ca singuratatea si plictiseala sfarsesc prin a face din om un alcoolic. Poate ca amintirea tatalui meu, cu camasa descheiata la gat, cravata desfacuta si plina de pete, ochii tulburi si rasuflarea grea, mereu cu paharul in mana, a fost cea care m-a facut abstinent. Nu am talent de bautor, ma imbat repede. Am descoperit asta la saisprezece ani si n-am uitat. M-a intrebat odata nepoata-mea cum de am putut trai atata timp departe de civilizatie. Nu stiu. Dar pesemne ca mi-a fost mai usor decat altora pentru ca nu sunt o persoana sociabila., nu am multi prieteni si nu-mi plac sarbatorile si petrecerile, dimpotriva, ma simt mai bine singur."