Arta si destin

Descriere

Oricat de slab, omul este dator sa reziste. Oricat te‑ai duce la fund si crezi ca ai ajuns la capatul rezistentei, ca esti pierdut, distrus, predat mortii, te agati intotdeauna de un gand, de o nadejde, de un fir de par ce te leaga de transcendent si te salti deasupra. O biografie poate motiva o existenta. Arta, cu siguranta, un destin. In anii tineri alegerea Caii, in cazul lui Alecu Ivan Ghilia, a tinut mai cu seama de revelatie… Revelatia a fost singura in masura sa‑i permita ca prin ochiul interior sa poata intra in labirintul Sinelui. Revelatia are dimensiunea sacrului, optiunea doar pe aceea a mundanului. Artistul le‑a cunoscut pe amandoua, in proportii diferite, impletite potrivit unei dialectici a firii si unui adagiu semnificativ: credo, vides. Cine are acces la credinta va putea vedea cu adevarat. Ceva mai tarziu isi va aminti sfatul Maestrului Corneliu Baba: „ce vede ochiul, nu trebuie sa uite mana…”   Pictorul Ghilia nu are vocatia enorma a unui mistic, ci se asaza in orizontul intelectual al celui care are mai multe intrebari decat raspunsuri… A aflat de timpuriu ca Dumnezeu locuieste in fiecare opera frumoasa si, de aceea, dupa indelungate stari de peisaj unde a zarit uneori chipul Creatorului, a scrutat si propriul sau chip. In buna traditie iconografica bizantina… Alecu Ivan Ghilia face din cele cateva autoportrete povestea unei existente… Intamplarea divina de a fi il obliga la reflectie si se gandeste pe sine cu emotia si curiozitatea intalnirii unui necunoscut. Chipul sugereaza sfintenia ca Mantuire, iar expresia, bucuria de a privi lumea in ochi.   In general, pentru Alecu Ivan Ghilia portretul are semnificatia icoanei chiar daca cei care ii sunt modele apartin universului sau de intimitate… Chipul mamei… are intelepciunea resemnarii, dar ar vrea parca sa inteleaga rosturile lumii, cu bunele si cu relele ei, construindu‑se pe sine doar prin munca si credinta, inaltand prin rugaciuni si prin nasterea unicului fecior autenticul altar al vietii. Caracterolog profund si subtil totodata, Alecu Ivan Ghilia spune prin astfel de opere mai mult decat suntem noi dispusi sa acceptam. Capacitatea expresiva a portretelor le confera, dincolo de virtutile plastice evidente, veridicitate si firesc, sentiment si, prin acestea, vibratie sensibila… Atent la toate elementele din recuzita expresivitatii si ale psihologiei profunde, artistul a ajuns pana in proximitatea mastii ca stadiu ultim al erodarii fiintei interioare. In galeria portretisticii lui Ghilia, chipul mamei are tensiunea aproape tragica a resemnarii in fata destinului… In acelasi spatiu spiritual, se situeaza portretul Lemnarului… Expresivitatea si dramatismul acestui portret ma fac sa cred ca Alecu Ivan Ghilia a izbutit o capodopera a suferintei si sperantei. Il simt, ca si in alte compozitii pe teme religioase, apropiat si contemporan spiritual cu El Greco… Nu poate fi ignorata nici propria sa bucurie de a fi devenit, in timp, el insusi tata…   O lucrare in pastel, Alexandra – careia ii va dedica un intreg ciclu, ea insasi pictorita de talent – are delicatetea iubirii paterne si nostalgia unor amintiri dureroase…   O alta imagine, simbol al existentei tainei familiei, Liana mica pare a fi o elocventa ipostaza a iubirii paterne… Psiholog sensibil la nuante, pictorul are, in plan literar, finetea indelung exersata a lui Proust.