Sticletele

Descriere

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supravietuieste ca prin minune unei explozii care ii omoara mama intr-un muzeu de arta si intra fara voia lui in posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai tarziu, dupa o copilarie aventuroasa, Theo lucreaza intr-un magazin de antichitati, iar tabloul ascuns cu grija ani de zile devine pe neasteptate poarta de acces catre lumea subterana a traficului cu opere de arta. O poveste plina de suspans, mestesugita meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire si arta, despre pierdere si obsesie, despre supravietuire si modelarea propriului destin, toate supuse intorsaturilor imprevizibile si nemiloase ale sortii. Un triumf. Donna Tartt ne ofera o opera de fictiune exceptionala. - Stephen King Un roman dickensian superb, seducator, care te tine cu sufletul la gura fara sa-si piarda nici o clipa energia narativa. - New York Times O carte despre arta in toate formele sale. - Vanity Fair O eleganta si indelung asteptata meditatie asupra dragostei si a fortei patrunzatoare a artei... Elocventa si convingatoare... - Kirkus Reviews Fragment din cartea "Sticletele" de Donna Tartt: "Dar am constatat, consternat, ca disparuse. De fapt, nu chiar; i-am vazut claia de par rosu deplasandu-se sovaitor (sau cel putin asa parea) prin sala. Bunicul isi trecuse bratul pe sub al ei si, soptindu-i ceva plin de entuziasm, o tragea dupa el spre un tablou de pe peretele opus. Imi venea sa-l omor. Am aruncat o privire nervoasa spre usa goala. Mi-am infipt mainile si mai adanc in buzunare si, cu obrajii arzand, am pasit in vazul tuturor de-a lungul salii. Nu mai era timp de pierdut: mama avea sa se intoarca dintr-o clipa intr-alta; si, desi stiam ca n-as fi avut curajul sa ma apropii si sa rostesc intr-adevar ceva, puteam cel putin s-o examinez mai pe indelete. Cu putin timp inainte, statusem intr-o seara tarziu cu mama la Cetateanul Kane si fusesem foarte impresionat de ideea ca puteai zari in treacat o necunoscuta fascinanta pe care s-o tii minte apoi toata viata. Intr-o zi poate aveam sa fiu si eu ca batranul din film - sa ma las pe spatarul fotoliului cu privirea pierduta si sa spun: "Ei bine, totul s-a intamplat acum saizeci de ani. Si de atunci n-am mai vazut-o niciodata pe fata aia cu par rosu, dar stii ceva? N-a fost luna din viata in care sa nu ma fi gandit la ea". Trecusem deja de mijlocul salli cand s-a intamplat ceva ciudat. Un paznic al muzeulul a iesit pe usa deschisa a magazinulul expozitiei din spatele meu. Avea ceva in brate. Fata l-a vazut si ea. Ochii ei caprui-aurii i-au intalnit pe ai mei cu o privire surprinsa, intrebatoare. Brusc, un alt paznic a iesit in fuga din magazin, cu mainile in sus, tipand. In jur, capetele s-au ridicat. Cineva din spatele meu a spus cu o voce ciudat de plata: "Ah!" in clipa urmatoare, o explozie gigantica, asurzitoare a zguduit sala. Cu o expresie alba pe fata, batranul s-a impleticit intr-o parte. Bratul lui intins, cu degetele noduroase rasfirate, e ultimul lucru de care-mi amintesc. In aproape exact aceeasi clipa, un fulger negru a invartejit si a rasucit sfaramaturi in jurul meu, si o suflare de vant fierbinte m-a plesnit, urland cu furie, si m-a aruncat in partea cealalta a salii. Apoi, o vreme, n-am mai stiut nimic."