Copii in deriva vol. 2. Pe taramul de radacini si oase

Descriere

Pe taramul de radacini si oase. Al doilea volum al seriei Copii in deriva
Aceasta poveste este despre ceea ce s-a intamplat inainte… Jacqueline era fiica perfecta a mamei ei – politicoasa si sfioasa, mereu imbracata ca o printesa. Se prea poate ca mama ei sa fi fost uneori un pic stricta, dar e nevoie de multa disciplina pentru a creste copilul perfect. Jillian era fiica perfecta a tatalui ei – aventuroasa, amatoare de senzatii tari si un pic baietoasa. El si-ar fi dorit mai degraba un fiu, insa trebuie sa te descurci cu ceea ce ai. Aveau 5 ani cand au aflat ca nu poti avea incredere in adulti. Aveau 12 ani cand au coborat pe o scara imposibila si au descoperit ca iluzia unei iubiri nu te pregateste niciodata indeajuns pentru o viata plina de magie pe un taram intesat de savanti nebuni, moarte si alegeri.   Pe taramul de radacini si oase are curgerea si ritmul unui basm [...]. E incredibil de antrenanta, ca mai toate povestile lui Seanan McGuire, si are acel tip de scriitura captivanta care te face sa dai pagina dupa pagina pentru a afla ce se intampla mai departe. - Locus   Un basm excelent scris despre alegerile care pot schimba pentru totdeauna cursul unei vieti, despre inocenta si despre ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit. - Publishers Wekkly

Din seria Copii in deriva fac parte:
• Volumul 1: Orice inima e o poarta
• Volumul 2: Pe taramul de radacini si oase
Fragment din volumul "Pe taramul de radacini si oase. Seria Copii in deriva. Volumul 2" de Seanan McGuire:   "UNELE AVENTURI DEBUTEAZA USOR. La urma urmei, cat de greu poate fi sa fii luat pe sus de o tornada ori sa fii pins printr-o oglinda deosebit de poroasa? A te lasa purt de un val urias ori tras in jos printr-o gaura de iepure nu necesita nicio abilitate speciala. Pentru unele aventuri nu e nevoie decat de o inima doritoare si de priceperea de a te poticni peste crapaturile lumii. Pentru alte aventuri e insa nevoie sa te implici dinainte. Cum altfel cei merituosi ar putea fi diferentiati de cei nemerituosi decat supunandu-i la un efort pe cei dispusi sa isi asume riscuri? Unele aventuri sunt pline de cruzime pentru ca numai asa cei care le provoaca stiu sa fie blanzi. Jacqueline si Jillian continuara sa coboare pana ce picioarele incepura sa le doara, genunchii sa se ciocneasca si gura sa li se usuce precum desertul. In locul lor, un adult s-ar fi rasucit probabil pe calcaie si ar fi facut cale intoarsa, retragandu-se pe taramul lucrurilor familiare, al robinetelor din care curge apa si al suprafetelor plane si sigure. Dar ele erau niste copile si, in logica infantila, a merge in jos e mai usor decat a merge in sus. Logica infantila ignora faptul ca intr-o zi aveau sa fie nevoite sa urce inapoi, spre lumina, daca voiau sa se intoarca acasa. Pe la jumatatea drumului (desi n-aveau cum sa stie asta; fiecare treapta parea a fi ultima), Jillian aluneca si cazu, iar mana i se desprinse din stransoarea lui Jacqueline. In timp ce se pravalea in jos, scoase un tipat ascutit, incapabila sa rosteasca vreo vorba, si Jacqueline o lua la goana dupa ea, iar cand o ajunse din urma, pe unul dintre rarele paliere, se imbratisara, pline de vanatai, asa cum erau, si usor socate. - Vreau sa ma intorc, fornai Jillian. - De ce? intreba Jacqueline. Nu exista niciun raspuns bun, asa incat isi reluara coborarea si mersera in jos, tot mai jos, pe langa ziduri de pamant ingrosate de radacini de copaci si, mai tarziu, de oasele albite ale unor salbaticiuni care populasera Pamantul cu atat de mult timp in urma, incat ar fi putut la fel de bine sa fi fost intr-un basm. Jos, tot mai jos coborara cele doua fetite, care nici ca ar fi putut sa fie mai diferite una de alta sau mai asemanatoare. Aveau aceeasi fata; vedeau lumea prin aceiasi ochi, albastri precum cerul dupa o furtuna. Aveau parul la fel, blond nordic, suficient de deschis incat sa para ca luceste in lumina difuza de pe scari, cu toate ca cel al lui Jacqueline atarna in bucle lungi rasucite, in timp ce parul lui Jillian era tuns scurt, lasand la vedere urechile si linia eleganta a gatului. Inaintau amandoua cu precautie, ca si cum se asteptau ca in orice clipa in fata sa le apara un obstacol. Jos, tot mai jos mersera, pana ce pasira de pe ultima treapta intr-o incapere mica si rotunda, cu oase si radacini impregnate in ziduri si cu lumini albe difuze atarnate in snururi de muchii, ca si cum Craciunul sosise mai devreme. Jacqueline le studie si se gandi la felinarele din mine si la locuri subterane intunecate. Jillian le studie si se gandi la case bantuite, la locuri care iau mai mult decat dau. Ambele tremurau si se apropiara una de alta. In incapere se afla o usa. O usa mica si simpla, facuta din lemn de pin nelacuit. La nivelul ochilor unui adult, pe ea era un inscris. FII SIGUR, declama acesta in litere care pareau sa fi fost scrijelite in lemn.”