Inteligenta emotionala in educatia copiilor
Descriere
Pornind de la principiile expuse de Daniel Goleman în extraordinara sa carte Inteligenţa emoţională, autorii acestui volum introduc noi reguli de educare a copiilor. Bazându-se pe o cercetare extinsă, pe experienţa lor şi pe studii de caz, lucrarea de faţă se deosebeşte clar de cărţile tradiţionale despre educaţie. Atenţia se îndreaptă către aspectele emoţionale ale vieţii copiilor, către dezvoltarea lor psihologică.Scopul declarat al autorilor este acela de a-i ajuta pe cei ce se ocupă de educaţia copiilor să folosească principiile inteligenţei emoţionale cu răbdare şi perseverenţă. Astfel, copiii îşi vor putea însuşi aptitudinile fundamentale pentru o viaţă normală şi fericită, îşi vor consolida trăsăturile de caracter esenţiale.Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.