Peripetiile lui Shanti Andia/Pio Baroja

Peripetiile lui Shanti Andia/Pio Baroja

Autor
Editura
An publicare
2006
Nr. Pagini
348
ISBN
5948486003670

Descriere

Voce marcantă a literaturii basce şi totodată figură emblematică pentru aşa-numita Generaţie de la ’98, Pío Baroja y Nessi s-a născut pe ţărmul mării, într-un sat de lângă San Sebastián, în 1872. După studii de medicină şi doi ani de practică medicală în provincia Guipuzcoa, se decide să se consacre în întregime scrisului. Primul roman, La Casa de Aizgorri, este publicat în 1900, ca parte a trilogiei La Tierra Vasca (Ţara Bascilor). Urmează o creaţie vastă, ce include aproape o sută de titluri acoperind o gamă largă de genuri literare: roman, povestiri, eseu, teatru, biografie şi poezie. Printre scrierile sale cele mai cunoscute şi apreciate se mai numără trilogia La Lucha por La Vida, romanele Memorias de un Hombre de Acción, El árbol de la ciencia ş.a. În 1934, ajuns pe culmile gloriei, este ales membru al Academiei spaniole. Scriitori celebri precum John Dos Passos, Camilo José Cela, Ernest Hemingway i-au admirat opera, cel din urmă vizitându-l pentru a-i aduce omagiul său cu puţin înainte de moarte, survenită la Madrid în 1956.Cu Peripeţiile lui Shanti Andía (1911) se deschide faimosul ciclu al naraţiunilor lui Pío Baroja închinate mării. Cotat ca un roman clasic de aventuri, o capodoperă a genului, el se doreşte totodată un omagiu subtil adus Ţării Bascilor şi locuitorilor ei. Lumea fabuloasă a copilăriei, atracţia irezistibilă a mării, neverosimilele expediţii cu piraţi, iubirile romantice, curajul, nobleţea şi generozitatea dau substanţă raportului epic şi afectiv al acestei naraţiuni unice prin farmecul său.
„În acest roman, există o parte de aventuri piratereşti, pe care n-aveam cum să le cunosc direct, inspirate de Edgar Poe, Stevenson şi Mayne-Reid“, mărturiseşte autorul. În centru, figura lui Santiago Andía — expresie a dragostei de libertate a scriitorului — conturează tipul marinarului basc, curajos şi chibzuit totodată. În jurul acestuia, gravitează existenţele unei mulţimi de personaje aureolate de legendă, ce îşi revendică pe rând avanscena în epica romanului.
Aşa cum Unamuno şi Azorín descopereau, în aceeaşi perioadă, peisajul spiritual al Castiliei, Pío Baroja avea revelaţia literară a lumii Ţării Bascilor şi a spiritualităţii basce. Iar marea nu avea cum să lipsească din acest portret cultural.
Ediţie jubiliară
Pío Baroja (1872–1956)

Pe aceeași temă

Pio Baroja