Proiectul Fericirii

Descriere

Proiectul fericirii sau de ce am petrecut un an incercand sa cant dimineata, sa-mi fac curat in casa, sa lupt cinstit, sa citesc Aristotel si in general sa ma distrez mai mult.

Gretchen Rubin a avut o revelatie intr-o dupa-amiaza ploioasa in cel mai putin probabil din locurile posibile: intr-un autobuz. "Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurti,” si-a dat ea seama. "Timpul trece si nu ma concentrez atat cat ar trebui asupra lucrurilor care intr-adevar conteaza.” In acel moment, a decis sa dedice un an pentru Proiectul fericirii.

Pe parcursul acestei relatari pline de viata si captivante,  Gretchen Rubin realizeaza o cronica a aventurilor pe care le-a trait in decursul a douasprezece luni, si anume verificand pe viu intelepciunea veche de secole, rezultatele cercetarilor stiintifice recente si lectiile din cultura populara referitoare, toate, la unul si acelasi subiect: cum sa fii mai fericit.

Printre altele, Gretchen Rubin a descoperit ca noutatea si provocarea sunt surse redutabile ale fericirii, ca banii pot sa ajute sa-ti cumperi fericirea cand sunt cheltuiti cu intelepciune, ca ordinea exterioara contribuie la calmul interior si ca pana si cea mai marunta schimbare poate sa insemne enorm.

"O povestire prietenoasa, abordabila si imposibil de lasat jos din maini, care te va face nu doar sa iti incepi propriul Proiect al fericirii, ci si sa o inviti pe Gretchen Rubin la o cafea.”

– San Diego Union-Tribune

Cuprins :

Inceputul ... 1

1 IANUARIE: Stimuleaza energia ... 19
   Vitalitatea
2 FEBRUARIE: Aminteste-ti de iubire ... 47
   Casnicia
3 MARTIE: Tinteste mai sus ... 87
   Munca
4 APRILIE: Insenineaza-te ... 115
   Cand esti parinte
5 MAI: Ia joaca in serios ... 143
   Timpul liber
6 IUNIE: Fa-ti timp pentru prieteni ... 183
   Prietenia
7 IULIE: Cumpara putina fericire ... 215
   Banii
8 AUGUST: Contempla Cerul ... 253
   Eternitatea
9 SEPTEMBRIE: Urmeaza-ti o pasiune ... 289
   Cartile
10 OCTOMBRIE: Atentie ... 309
   Atentia
11 NOIEMBRIE: Fii multumit in sufletul tau ... 337
   Atitudinea
12 DECEMBRIE: Perfect ca la defilare ... 361
   Fericirea

Postfata ... 379
Multumiri ... 381
Proiectul Fericirii tale ... 383
Despre autor ... 386

Fragment :

Inceputul


Intotdeauna m-am asteptat, intr-un fel nelamurit, sa imi depasesc limitarile.

Intr-o zi am incetat sa-mi mai carliontez parul, sa port pantofi de alergare tot timpul si sa mananc terci de ovaz la pranz si la cina. Voiam sa-mi amintesc zilele de nastere ale prietenilor, sa invat Photoshop, sa n-o mai las pe fiica mea sa se uite la televizor la micul dejun, sa citesc Shakespeare. Sa petrec mai mult timp citind si distrandu-ma, sa fiu mai politicoasa, sa vizitez mai des muzee, sa nu-mi fie frica sa conduc masina.

Intr-o zi de aprilie, intr-o dimineata ca oricare alta dimineata, mi-am dat brusc seama de un lucru: ma confruntam cu pericolul de a-mi irosi viata. Uitandu-ma pe geamul stropit de picaturi de ploaie al autobuzului, am vazut cum imi treceau anii prin fata ochilor. "La urma urmelor, ce vreau de la viata?” m-am intrebat. "Pai… vreau sa fiu fericita.” Dar nu ma gandisem niciodata la ce anume ma facea fericita sau cum as fi putut sa fiu mai fericita.

Erau multe lucruri care ar fi putut sa ma faca fericita. Eram casatorita cu Jamie, iubirea vietii mele, inalt, brunet si chipes; aveam doua fetite adorabile, Eliza de sapte ani si Eleanor de un an; eram scriitoare, dupa ce debutasem ca avocat; locuiam in orasul preferat, New York; aveam relatii stranse cu parintii mei, cu sora si cu socrii. Aveam prieteni; eram sanatoasa; nu eram obligata sa-mi vopsesc parul. Dar prea des imi sarea tandara la sotul meu sau la baiatul de la cablu. Ma simteam demoralizata de orice neajuns profesional minor. Pierdeam legatura cu prietenele vechi, imi pierdeam usor cumpatul, aveam puseuri de melancolie, nesiguranta, neastampar si un sentiment de vinovatie scapat de sub control.

Uitandu-ma pe geamul aburit al autobuzului, am vazut doua siluete traversand strada – o femeie cam de varsta mea, incercand in acelasi timp sa-si tina umbrela in echilibru, sa se uite la telefonul celular si sa impinga un carucior in care era un copil intr-un impermeabil galben. Imaginea aceea mi-a dat un puseu de constientizare: eu sunt, mi-am spus, uite-ma pe mine. Am un carucior, un telefon celular, un ceas desteptator, un apartament, un cartier. Chiar in acest moment merg cu acelasi autobuz care traverseaza orasul pana in parc, la dus si la intors. Asta e viata mea – insa nu m-am gandit niciodata la asta.

Nu eram deprimata si nu treceam prin criza varstei de mijloc, dar sufeream de o indispozitie de adult – un sentiment de nemultumire care tot revenea si aproape un sentiment ca nu putea sa fie adevarat. "E posibil ca eu sa fiu aceasta femeie?” ma intrebam luand ziarul de dimineata sau asezandu-ma sa-mi citesc e-mailurile. "E posibil ca aceasta femeie sa fiu chiar eu?” Glumeam cu prietenele pe tema sentimentului de "casa frumoasa” cand, de fapt, la fel ca in cantecul lui David Byrne "Once in a lifetime” – O data in viata – aveam din cand in cand un soc la gandul "Asta nu e casa mea frumoasa”.