Viziunea mortii in lumina Sfintilor Parinti ai Bisericii

Descriere

Intr-adevar, materialismului extrem, care considera moartea ca fiind punctul final al vietii, i se opun credinta crestina si exprimarea sau experienta sa, in Biserica Ortodoxa, prin mijlocirea unei traditii scripturistice, liturgice, ascetice si duhovnicesti, adiind ca un vant aducator de nadejde.

Printr-un exercitiu de o mare limpezime, parinteleTheodore Papanicolaou propune o reflectie foarte actuala, cu privire la statutul mortii in societatile noastre contemporane. Intr-adevar, intr-un timp in care imaginea devine suportul de comunicare prin excelenta, vederea mortii este cel mai adesea legata de o reprezentare artistica, expresie a violentei unei lumi lipsite de repere. Cu toate acestea, in moartea lui Hristos, moartea isi modeleaza un chip, al Celui Inviat, ceea ce-i face apropierea mai suportabila. Ea este imaginea unui nou inceput. Desigur, durerile si suferintele legate de moarte sunt reale. Lipsa celor apropiati noua provoaca o tristete pe care e bine sa o recunoastem si sa o respectam. - Mitropolitul Emanuel, al Frantei

Fragment din carte:

"A patrunde taina necunoscuta a mortii in lumina Parintilor purtatori de Dumnezeu ai Bisericii, ne intareste, destul de devreme, in ideea ca scopul lui Dumnezeu nu consta in a ne lasa intr-o totala nestiinta. Pentru a ne da seama de aceasta, este suficient sa revenim la insesi originile mortii.
Atunci cand oficiaza slujba de la care Biserica isi ia ramas bun de la cel decedat, preotul arunca un pumn de pamant pe sicriu, spunand: „Pamant esti si in pamant te vei Intoarce" (Fc. 3, 19). Daca cel decedat este monah, atunci se canta acest tropar: „Pamantule, deschide-te si primeste pe cel plasmuit din tine mai inainte cu mana lui Dumnezeu: care acum iarasi se intoarce la tine, cel ce l-ai nascut. Caci Ziditorul a luat ceea ce a fost dupa chipul Sau, iar tu primeste trupul lui ca ceea ce este al tau". Aceste cuvinte au fost cele rostite de Dumnezeu cu referire la Adam. Ele ne amintesc ca omul este in acelasi timp trup si suflet. In clipa mortii, unitatea noastra se desface in toate elementele proprii constitutiei sale, care au fost alcatuite intr-o forma tainica si inexprimabila.
„Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om” (Fc. 2, 7); prin harul Sau, firea noastra materiala a fost creata din pamant; „Domnul a facut din pamant pe om si iarasi l-a intors in pamant" (Int. Sir. 17, 1). Acest act al dragostei dumnezeiesti, de necuprins pentru mintea omeneasca, este afirmat fara intrerupere in Sfanta Scriptura. Nu doar primul om, ci si fiecare dintre descendentii adamici se alcatuieste, se schimba, plecand de la o sinteza organica a carei desavarsire marturiseste despre originea sa dumnezeiasca. Trupul material este, cu siguranta, facut din Iut, dar valoarea lui este de nepretuit; aceasta corespunde cuvintelor cu totul semnificative ale lui Dumnezeu: „De va varsa cineva sange omenesc, sangele aceluia de mana de om se va varsa, caci Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau" (Fc. 9, 6). Prin urmare, nimeni nu are dreptul sa distruga chipul Sau.
De altfel, trupul este locuinta potrivita sufletului. Sfanta Scriptura il numeste in mai multe feluri: „casa", „vesmant", „cort". Pentru ca Dumnezeu, acestui trup material, „i-a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Fc. 2, 7). Sfantul Grigorie de Nyssa explica prin acest lucru ca „firea celor ce sunt s-a impartit, dupa oranduirea de sus, in doua. O parte este supusa simturilor si materiala, iar alta cunoscuta cu mintea (inteligibila) si nemateriala". "