Filocalia
Descriere
Filocalia sau culegere din Scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi Traducere din greceste, introduceri si note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Staniloae Dintre autorii filocalici, Sfantului Maxim Marturisitorul (580-662) i s-a dedicat in aceasta colectie a Filocaliei romane cel mai larg spatiu, scrierile sale ocupand doua volume - 2 si 3. In aceasta alegere trebuie sa se discearna mai mult decat o venerare deosebita a omului si a operei si slujirii sale, duse pana la patimirea martiriului pentru dreapta credinta. Optiunea aceasta este semnul incredintarii ca Sfantul Maxim Marturisitorul a avut un rol unic in traditia cugetarii si spiritualitatii crestine rasaritene. Prin scrierile sale ne-au fost transmise, intr-o formulare lipsita de orice eroare sau ambiguitate, toate acumularile de mare pret ale gandirii teologice si ale experientei ascetico-mistice bisericesti de pana la el. Acestea au fost asimilate intr-o cuprinzatoare si originala viziune cosmica asupra mantuirii omului, prin Hristos-Domnul, interpretata nu doar ca o simpla eliberare din legaturile pacatului si ale morIii, ci si ca indumnezeire, ca suprema implinire a firii omenesti prin harul necreat.