Idioata

Descriere

Selin, o tanara americanca de origine turca, incearca sa razbata prin hatisul care i se deschide inainte odata cu inceputul studiilor la Harvard. Este anul 1995. Internetul si e-mailul reprezinta pentru ea o noutate absoluta. Curiozitatea de a naviga intr-o lume in care mesajul transmis ajunge instantaneu la destinatar adauga o nota de fascinatie studentiei, care o surprinde cu viata de camin, prieteniile noi, cursurile uneori captivante, alteori de neInteles si relatiile stranii, acaparatoare.
Cu un umor subtil si cerebral, ELIF BATUMAN scrie despre drumul anevoios al maturizarii la varsta la care viata se compune din nopti albe petrecute in confidente soptite, prelegeri despre lingvistica si arta, calatorii prin Europa cu rucsacul in spate si dragoste abia intrezarita printre randurile marii literaturi, acolo unde scriitorii stau, tacuti, de veghe.
Fragment din cartea "Idioata" de Elif Batuman

"Nimeni nu a mai spus nimic tot restul calatoriei cu liftul. Comentariul lui Ivan despre „simtul nemtesc al ordinii" a fost prima mea intalnire cu acest stereotip. M-a facut sa-mi reamintesc o gluma pe care nu am inteles-o niciodata din Anna Karenina, cand Oblonski spune, despre ceasornicarul neamt, ca „parca el insusi a fost intors pentru toata viata, ca sa poata la randu-i sa intoarca ceasurile". Se presupunea ca nemtii sunt deosebit de ordonati si asemenea unor masinarii? Era posibil ca nemtii chiar sa fi fost ordonati si asemenea unor masinarii? Varvara venea intotdeauna devreme la curs si era imbracata mereu la fel, intr-o blitza alba si o fusta ingusta, neagra. Geanta ei mare, patratoasa, continea intotdeauna, asemenea unui frigider deprimant, aceleasi trei elemente de vocabular: o sticla de Stolichnaya, o lamaie si un soarece rosu din cauciuc. Cursul de rusa se tinea in fiecare zi si a devenit rapid o rutina serioasa, chiar daca ceea ce invatam noi erau lucruri pe care le-ar fi stiut si copiii mici daca s-ar fi nascut in Rusia. O data pe saptamana aveam o ora de conversatie cu o rusoaica get-beget, Irina Nikolaevna, care fusese profesoara de arta teatrala la Petersburg, pe vremea cand inca se mai numea Leningrad. intotdeauna venea alergand, cu un minut sau doua intarziere, vorbind fara oprire in rusa, intr-un mod plin de viata si emotiv. Fiecare reactiona diferit la faptul ca li se vorbea intr-o limba pe care nu o intelegeau. Katia era tacuta si speriata. Ivan se apleca in scaun cu o expresie amuzata. Grisha isi ingusta privirea intr-o maniera care sugera ca tocmai a inceput sa inteleaga. Boris, un barbos student la doctorat, isi frunzarea vinovat notitele ca cineva care are un cosmar in care trebuie deja sa poata sa vorbeasca ruseste. Numai Svetlana intelegea aproape totul, pentru ca sarbo-croata era atat de asemanatoare."