Bestia obișnuinței
Descriere
Întrețesut cu motive romantice (oglinda, umbra, sângele, groapa, câinele negru), volumul Bestia obișnuinței ne trimite în unul – poate nu cel suprem – dintre cercurile infernale. Oricum am privi, din subterana lui Dostoievski sau din penthouse-ul lui Patrick Bateman, avem locuri în față la apocalipsă. Deopotrivă înger și demon, melancolic și violent, inocent și provocator, Radu Găvan este călăuza noastră în căutarea unui Neverland din ce în ce mai greu de atins. (Ștefan Bolea)"Nu mă simțeam în stare să mă înham la alt monstru de roman. Nici proza scurtă n-a ajutat prea mult. Poezia a venit ca o salvare, ca o ieșire din acea stare. Eu scriam poezie și înainte de Diavoli, însă abia după am început să scriu cu adevărat. Am descoperit feluri noi de a vorbi despre anumite lucruri. Poezia e un unghi, o unealtă. Iau, de exemplu, o experiență care m-a marcat și o pun într-un roman. Se manifestă, o privesc dintr-un unghi. Vorbesc apoi despre acea experiență într-o poezie, mă apropii sau mă îndepărtez de ea, schimb unghiul. Unele experiențe nu-și găsesc locul decât în poezie. În Bestia obișnuinței vorbesc despre copilărie, despre familie, despre traume, despre experiența din care s-a născut Exorcizat, din care m-am născut eu ca scriitor, de fapt, despre demoni, despre vise, despre nebunie, despre scris, înfățișez anumite viziuni. Am câteva teme despre care vorbesc în toate cărțile mele." (Radu Gavan)Radu Găvan s-a născut pe 29 decembrie 1978, la Bucureşti. La terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, pe care o abandonează însă în 2003, angajându-se ca agent imobiliar pentru a se putea întreţine. După doi ani dificili, care îi inspiră ulterior scrierea romanului “Exorcizat”, primeşte oferta de a lucra la agenţia de turism unde activează şi în prezent. A publicat proză scurtă în Revista de Suspans, Revista de Cultură Familia, Apostrof și iocan. “Exorcizat”, romanul său de debut, a fost publicat în 2014 la editura Herg Benet. În 2015 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, “Mircea Ciobanu”. A fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry 2016, Premiile Accente și RomCon 2015 pentru cel mai bun roman de debut. În 2016 a primit Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski pentru cel de-al doilea său roman, “Neverland” (Herg Benet). A publicat online două colecții de povestiri – “Demonul și ploaia” și “Amurgul unui scriitor”. Cel mai recent roman al său, “Diavoli fragili”, a fost publicat în 2017 la Pandora M (Grupul Editorial Trei). În 2018, romanul “Neverland” a fost tradus în limba germană (la Pop Verlag, traducere Edith Konradt). A publicat poezie în EgoPHobia, Apostrof și Lichtungen (Austria, traducere în limba germană Alexandru Bulucz). A avut lansări și lecturi la Londra și Leipzig.