Enciclopedia de diplomație

Enciclopedia de diplomație

Descriere

Coordonator: Dan DungaciuEnciclopedia de diplomaţie este prima de acest fel publicată în România după 1989. Nu este scrisă de diplomaţi şi nici nu este un manual de diplomaţie. Este un volum scris de cercetători specializaţi în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, de unde şi reţeta care a fost considerată optimă: concepte diplomatice sau cu relevanţă diplomatică, tratate relativ amplu, alături de intrări care ţin aproape strict de jargonul sau meseria de diplomat. Volumul se adresează publicului interesat de conceptele principale ale diplomaţiei, practicile şi instituţiile acesteia, personalităţile emblematice care au ilustrat-o – inclusiv cele româneşti –, dar şi atmosferei, mediului extern în care diplomaţia se desfăşoară. Este un instrument unic în patrimoniul academic românesc.
De acelaşi autor:• Enciclopedia românilor de pretutindeni• Enciclopedia relaţiilor internaţionale

Pe aceeași temă

Dan Dungaciu