Feminin. Cum să fii puternică, inteligentă și remarcabilă

Feminin. Cum să fii puternică, inteligentă și remarcabilă

Descriere

Bialik combina cunostintele academice cu experientele personale, oferind un ghid foarte util fetelor aflate in proces de maturizare. - Publishers Weekly   Feminin este un ghid practic care te va invata tot ce trebuie sa stii despre perioada de tranzitie de la adolescenta la maturitate. Descopera in paginile lui informatii pretioase despre cum se dezvolta si cum functioneaza corpul tau, despre procesul de invatare, despre iubire, sex si relatii. Afla cum sa faci fata momentelor dificile cu care te vei confrunta de-a lungul drumului sinuos de la fetita la femeie si invata sa te simti grozav in pielea ta.   Ca sa iti explice tot ce trebuie sa stii despre procesul de maturizare, Mayim Bialik foloseste notiuni din neurostiinte, pe care le condi­menteaza cu marturisiri si experiente personale. Etapele prin care treci in perioada de crestere, felul in care ti se schimba corpul, emotiile, perceptia de sine si raportarea la lume si la cei din jur – nimic nu va mai avea secrete pentru tine! Deschide cartea si porneste impreuna cu Mayim Bialik in frumoasa calatorie pe care a pregatit-o pentru tine.    Dr. Mayim Bialik este foarte cunoscuta din renumita comedie ame­ricana Teoria Big Bang, unde a interpretat un rol pentru care a fost nominalizata la patru editii Emmy si a castigat Premiul Criticilor. De asemenea, a jucat in serialul Blossom, difuzat la inceputul anilor ᾽90. Mayim a obtinut o diploma in neurostiinte la UCLA si o diploma in studii ebraice, dupa care si-a luat doctoratul in neurostiinte, tot la UCLA.

Ilustratii de Dana Dinca
Fragment din cartea "Feminin. Cum sa fii puternica, inteligenta, remarcabila" de Mayim Bialik

"Uitati-va din nou la tabel. Ceva de-acolo va pare gresit? Sau nepotrivit in cazul vreunei cunostinte de-ale voastre? De exemplu, stiti vreun baiat caruia ii place sa se imbrace elegant si manifesta un fel de sensibilitate? Eu, cu siguranta, stiu cativa. Cunoasteti vreo fata careia ii plac masinile si alte chestii asa-zis „baietesti"? Sunt convinsa ca da. Cand eram mica, imi placeau o multime de lucruri pe care lumea le considera „pentru baieti". Imi placeau sporturile dure si nu pricepeam de ce o multime de fete voiau sa vorbim la telefon despre toti baietii din clasa. V-ati prins: n-am fost o fata prea „feminina". Ca adult, imi plac multe lucruri despre care oamenii spun ca, in mod traditional, sunt pentru barbati si nu ma dau in vant dupa lucruri despre care se zice ca „ar trebui" sa placa femeilor. De exemplu, nu-mi place sa ma imbrac elegant, sa ma fardez sau sa-mi fac unghiile. imi plac filmele de actiune si filmele cu supereroi, iar daca ma lasi in pace, sunt in stare sa ma uit toata ziva la fotbal. Am frisoane cand vad trecand un Ferrari. Deci nu sunt o femeie foarte „feminina". Si e-n regula. Chiar daca ADN-ul decide ca vom avea vagin sau vom avea penis, chiar daca ADN-ul hotaraste in general cum ne comportam, exista o marja de variatie imensa in modul de a simti si de a se purta al oamenilor, iar asta nu inseamna ca ei sunt defecti. Sunt fete foarte feminine si fete nu prea feminine; exista baieti masculini si baieti nu foarte masculini. Chestii pe care cultura noastra le catalogheaza drept feminine sau masculine pot fi interpretate fix pe dos in alte culturi - intr-atat de mult variaza lucrurile."

Pe aceeași temă

Mayim Bialik