Visătorul de visuri

Descriere

Publicata pentru prima oara in 1915, Visatorul de visuri este probabil cea mai cunoscuta si mai iubita dintre scrierile beletristice ale reginei Maria.   Cartea spune povestea sfasietor de frumoasa a lui Eric Gundian, pictorul cu plete aurii gazduit la castelul regelui Wanda, dintr-un tinut indepartat. Noapte de noapte, tanarului ii apare in vis o faptura cu ochi luminosi, care ii inrobeste sufletul si-i fura linistea fara de care nu poate picta. Fermecat de fata fara nume si dornic sa-si incheie capodopera ramasa neterminata pe peretele castelului, Eric porneste prin lume in cautarea ei. Calatoria, plina de aventuri, ii este presarata cu probe de curaj si credinta si ii prilejuieste intalniri miraculoase cu oameni care ii ofera adevarate lectii de viata. Ce-l asteapta pe Eric la capatul drumului? Oare visul lui se va intrupa aievea, sau va ramane de-a pururi de neatins?
Ilustratii de Sidonia Calin


Fragment din cartea "Visatorul de visuri" de Maria, regina Romaniei

"Era seara; marea era calma - atat de calma, incat arata ca o oglinda enorma in care soarele isi reflecta nuantele nenumarate, ca o femeie incoronata care ar incerca in fata oglinzii tot felul de robe minunate, in culori stralucitoare. Eric Gundian statea la carma corabiei, cu mainile una peste alta, privind inainte la zarea inflacarata. Deasupra lui, panza uriasa, ruginie, se umfla ca aripa unei pasari gigantice. Nava inainta incet, dar despica apa neobosita, in vreme ce valurile de un verde adanc ii alergau de o parte si de alta ca niste armasari de curse - iar Gundian astepta... nu stia ce, dar i se lasase peste suflet o pace nesfarsita, iar in ochi i se citea o bucurie statornica. Cerul isi desfasura in fata lui cele mai pretioase culori, in toate tonurile de rosu si de auriu si de portocaliu, amintindu-i de paleta pe care o parasise. Acum, ce-i drept, nu mai tinea in mana penelul, dar artistul din el era tot viu si treaz, iar frumusetea si pacea aceasta pareau sa faca parte din insasi esenta firii lui. In adancurile sufletului stia ca talentul lui maiastru e adormit si asteapta ziva in care mainile aveau sa-i fie libere sa isi termine marea opera. Speranta si increderea ii erau simple, iar zambetul - mai dulce ca niciodata. Rosul cerului incepu sa pateze si marea nesfarsita si tacuta - se scufunda in apa, pana ce toata masa miscatoare se prefacu intr-un ocean de flacari si lumina; valurelele care inconjurau corabia erau ca niste fecioare ale marii, care isi trageau cositele lucitoare prin apa. Gundian se ridica si merse pana la prora navei, unde silueta lui zvelta se contura pe un cerc de lumina. De acolo isi inalta vocea limpede si tanara intr-un cantec vechi din tara lui, un cantec atat de straniu si de dulce, incat marinarii din spatele sau i se alaturara la refren, iar vocile adanci, barbatesti, se impletira cu a lui intr-un lung ecou al notelor triumfatoare ale tanarului lor camarad."